Reglementarea bacșișului, la un pas de a deveni realitate

Reglementarea bacșișului, la un pas de a deveni realitate
person Horeca
access_time_filled
  • Dragoș Petrescu, președinte HORA: „Sunt convins că vom ajunge la o reglementare a bacșișului”

Reintroducerea unei reglementări a bacșișului a revenit pe agenda discuțiilor în ultimul timp și pare că va deveni, într-un final, realitate, într-un orizont relativ scurt de timp. Grupul de Lucru pe Turism al Coaliției pentru Dezvoltarea României a anunțat astăzi în cadrul unei conferințe de presă că ajuns la un consens privind propunerea de reglementare a bacșișului și că beneficiază în acest sens de sprijinul Ministerului Finanțelor Publice. 

Propunerile prevăd ca bacșișul oferit de clienți angajaților din hoteluri și restaurante să fie evidențiat pe bonul fiscal, separat de contravaloarea bunurilor livrate/serviciilor prestate, în așa fel încât el să fie extras din sfera de TVA, și să fie impozitat ca un venit din alte surse, respectiv cu 10%.

Dragoș Petrescu, liderul grupului de lucru pentru Antreprenoriat din cadrul Coaliției Pentru Dezvoltarea României, a subliniat în deschiderea conferinței că inițiativa de reglementare a bacșișului aparține mediului de afaceri și este o măsură pe care industria ospitalității și-o dorește „foarte mult”, fiind benefică atât pentru angajații din hoteluri și restaurante, care vor avea venituri transparente mai mari (putând accesa un credit de la bancă pe baza acestor venituri, de exemplu), cât și pentru clienți, care vor putea plăti bacșișul cu cardul, pentru stat (care va avea o sursă de impozitare și venituri suplimentară) și pentru industria ospitalității în ansamblu. Acesta a subliniat că bacșișul va rămâne un act benevol, așa cum este în prezent.

bacsisromania

Astăzi, pe nota de plată din restaurant se recomandă ca dacă ești mulțumit de serviciile primite să oferi un bacșiș în mod voluntar. Evident, poți să nu oferi acest bacșiș, în România este o practică să fie un gest benevol și dorim să rămână un act voluntar. Este decizia clientului de a lăsa sau nu bacșiș. Propunerea noastră este ca în momentul în care decide să lase bacșiș, acesta să fie fiscalizat pe nota de plată (…)  Reglementarea tipsului/a bacșișului este o chestiune pe care industria și-o dorește foarte mult pentru că o consideră benefică, este venită ca o solicitare din partea noastră către autoritățile statului. Ne gândim să fie o măsură voluntară, nu ne gândim să existe bacșiș obligatoriu în România, ne gândim ca banii respectivi să ajungă la cei care prestează serviciile, deci nicidecum la antreprenori, și credem că există foarte multe avantaje (aduse de reglementarea bacșișului, n.r.) pentru cei care prestează serviciile în special, pentru că vor avea venituri transparente mai mari. Sunt avantaje pe care le au și clienții și antreprenorii și statul român, a declarat Dragoș Petrescu.

Acesta a subliniat că reglementarea bacșișului va duce la creșterea veniturilor angajaților din sectorul ospitalității și practic va determina o stabilizare a forței de muncă în acest sector în România.

Cum vor crește veniturile? Foarte simplu. Astăzi, când se prezintă un ospătar la masă cu nota de plată, clientul nu are posibilitatea să lase bacșiș în situația în care plătește cu cardul, în condițiile în care mai mult de 50% din plățile din restaurante sau hotel se realizează astăzi cu mijloace electronice de plată. Neexistând această reglementare, acest bacșiș nu putea fi acordat prin mijloace electronice de plată, doar cash. Dacă bacșișul va fi reglementat, acesta va putea fi oferit și cash și prin mijloace de plată electronice”, a explicat Dragoș Petrescu.

Potrivit acestuia, se poate merge până la dublarea veniturilor pentru angajați. “Practic vom putea dubla capacitatea de plată a acestui bacșiș într-un oraș sau într-o zonă în care 50% din plăți se realizează cu cardul”, a adăugat Dragoș Petrescu. 

realizarelistavinrestaurant

Dragoș Anastasiu, liderul grupului de lucru pentru Turism din cadrul Coaliției Pentru Dezvoltarea României, a adăugat că, înainte de creșterea veniturilor, vorbim de transparentizarea lor, care e un lucru important și care duce inclusiv la evitarea evaziunii fiscale.

în primul rând, este vorba despre transparentizare și evitarea evaziunii fiscale. Referitor la cum vor crește veniturilor angajaților… Mie mi s-a întâmplat de mai multe ori să plătesc cu cardul și efectiv să nu am cash în portofel; am vrut să plătesc bacșișul cu cardul dar nu s-a putut… Există astfel de situații, mie mi se întâmplă relativ des pentru că m-am dezobișnuit de cash. Mă refer apoi la tot ce înseamnă corporate, evenimente corporate – de la evenimente mari până la evenimente mici, când îți vin parteneri de afaceri și ieși cu ei seara la un restaurant -, momente în care lumea cere factură. în momentul de față nu există posibilitatea să ceri să ți se adauge pe această factură bacșișul, dar acum va exista această posibilitate”, a completat Dragoș Anastasiu.

în România, bacșișul mediu în industria restaurante este în jur de 7.5 procente, pentru restaurantele clasice, a declarat Dragoș Petrescu.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302