Restaurantele rămân închise și după 1 iulie

Restaurantele rămân închise și după 1 iulie
person Horeca
access_time_filled

Restaurantele din România rămân închise și după data de 1 iulie. Autoritățile au decis să amâne noua etapă de relaxare, programată inițial pentru 1 iulie, când restaurantele se așteptau să poată deschidă, într-un final, și spațiile interioare, pe lângă terasă, după aproape 4 luni de neoperare.

restauranteleramaninchise

Decizia autorităților a venit ca urmare a numărului ridicat de noi cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19 din ultima perioadă, potrivit ministrului sănătății, Nelu Tătaru.

S-a evaluat tot ce a însemnat ultimele două săptămâni, în care am avut o creștere a numărului de cazuri noi, în care au crescut cazurile în terapie intensivă, a crescut numărul de decese. Recomandările specialiștilor din Grupul Tehnico-Științific sunt de a amâna noile măsuri de relaxare pe care le aveam pentru 1 iulie”, a declarat acesta într-o apariție televizată.

Potrivit ministrului sănătății, noi măsuri de relaxare vor fi luate doar în condițiile unei scăderi a numărului de cazuri noi de îmbolnăviri.în perioada următoare, văzând că avem stabilă o săptămână în care scade numărul de cazuri noi și transmiterea comunitară scade și ea, atunci putem să ne gândim la măsuri de relaxare.„, a precizat Nelu Tătaru.

Potrivit reprezentanților Organizației Patronale a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA), industria restaurantelor va pierde în jur de 5.000 de locații la nivel național, circa 10% din total, întrucât aceste locații nu se vor mai putea redeschide în perioada următoare, iar numărul restaurantelor care nu se vor mai putea redeschide crește în fiecare zi în care se păstrează restricțiile. 

Pe lângă pierderile financiare enorme, cea mai mare pierdere a industriei va fi resursa umană calificată, iar întrebarea este cine plătește “nota de plată?” pentru toată această perioadă în care restaurantele nu pot opera.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302