Accor anunță deschiderea hotelului ibis Bucharest Politehnica

Accor anunță deschiderea hotelului ibis Bucharest Politehnica
person Horeca
access_time_filled

Grupul hotelier Accor a anunțat astăzi deschiderea oficială a hotelului ibis Bucharest Politehnica, în urma unui parteneriat cu investitorul Novum Business Invest, dezvoltator imobiliar cu peste 10 ani de experiență în România. Deschiderea hotelului marchează revenirea la București a brandului hotelier ibis, cu un design și un concept nou și întărește, totodată, angajamentul Accor în ceea ce privește România, „una dintre cele mai promițătoare și dinamice țări din regiunea Europei de Est”, se precizează într-un comunicat de presă.

deschidereibispolitehnica

Hotelul nou construit oferă 158 camere confortabile, un restaurant Albert’s Place, un bar, un spațiu de conferințe pentru până la 150 de persoane, precum și parcare proprie, subterană. Proprietatea este situată în partea de centru-vest a Bucureștiului, pe malul râului Dâmbovița, chiar în inima hub-ului de birouri din vestul capitalei. Cu conceptul său îndrăzneț Agora, ibis Bucharest Politehnica aparține celei de-a doua generații de hoteluri ibis din România și este primul care se deschide în București”, se arată în comunicat.

Grupul hotelier Accor a desemnat-o anul trecut pe Raluca Mihăescu (foto jos) în rolul de director general al hotelului ibis Bucharest Politehnica. Aceasta deține peste 15 ani de experiență în grupul Accor; a început în 2014 ca director de vânzări și marketing pentru ibis Gara de Nord, un an mai târziu a preluat ibis Palatul Parlamentului și ibis Constanța, iar în 2009, ibis Sibiu. Câțiva ani mai târziu, în 2017, a avut ocazia de a ocupa funcția de director general interimar pentru Mercure Bucharest City Center, înainte de a administra ibis Palatul Parlamentului până la sfârșitul lunii iunie 2020.

directoribispolitehnica

Situat pe malul râului Dâmbovița, hotelul recent construit ibis Bucharest Politehnica este poziționat chiar în inima cartierului de birouri din vestul capitalei, o zonă care găzduiește unele dintre cele mai prestigioase companii locale și internaționale. Hotelul este, de asemenea, poziționat chiar la intrarea în campusul Universității Politehnice București, cea mai mare din țară.

ibis este brandul economic lider la nivel mondial care se potrivește perfect acestei locații, datorită proximității sale față de cel mai mare centru universitar din România, pe de o parte, și, pe de altă parte, față de unul dintre cele mai vibrante cartiere de afaceri din București. Prin aderarea la rețeaua ibis, această proprietate se va mula perfect ambițiilor noastre în ceea ce privește investițiile„, declara Adrian Gheorghe de la Novum Business Services SRL, la momentul semnării contractului de management cu reprezentanții grupului hotelier (noiembrie 2018).

Suntem încântați să readucem la București cel mai popular brand hotelier – ibis. Cu ibis Bucharest Politehnica, deschidem un nou capitol din povestea sa, unul care oferă o experiență autentică clienților, livrată de o echipă pasionată de hotelieri profesioniști. Suntem bucuroși să introducem un concept nou, Agora, care oferă o atmosferă pozitivă, convivială și un mediu perfect pentru studenți și tineri profesioniști care doresc să profite de fiecare clipă”, declară Raluca Mihăescu, directorul general al hotelului.

Hotelul întâmpină călătorii de afaceri, turiștii tineri și familiile și oferă, de asemenea, camere pentru oaspeții cu mobilitate redusă.

Afiliat la rețeaua ibis, hotelul este operat de Accor printr-un contract de management.

Deschiderea hotelului a fost planificată inițial pentru trimestrul 3 din 2020.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302