Ieftinuarie 2023

Ieftinuarie 2023
person Horeca
access_time_filled

Conform datelor furnizate de agenția de turism online Vola.ro, luna ianuarie este cel mai bun moment pentru achiziționarea biletelor de avion reduse cu până la 60% (în funcție de datele alese pentru zboruri) și planificarea călătoriilor viitoare. Practic, Ieftinuarie este Black Friday-ul călătoriilor cu avionul, fiind cea mai ieftină lună pentru a plănui deplasări pentru tot restul anului.

Zboruri de la 20 de euro spre Italia, Germania, Marea Britanie

Cele mai ieftine destinații spre care se poate zbura din România sunt cele europene, orașe și țări alese frecvent de români atât pentru vacanțe și city-break-uri, cât și pentru ocazionalele vizite ale rudelor și ale prietenilor, pentru muncă sau studii. Printre cele mai accesibile destinații din Ieftinuarie se numără: Veneția, Milano și Roma (zboruri de la 26 de euro), Bruxelles (zboruri de la 28 de euro), Dortmund (zboruri de la 29 de euro), Londra (zboruri de la 35 de euro).

În motorul de căutare Vola.ro este pus în evidență și cu cât sunt mai ieftine zborurile achiziționate acum față de cele cumpărate în luna de plecare, astfel că cei care achiziționează bilete de Ieftinuarie pot economisi bani pentru încă un bilet de avion sau chiar mai multe zile la destinație. Mai mult decât atât, pe lângă prețurile avantajoase din această lună, companiile aeriene au pregătit promoții care scad și mai mult tarifele la bilete de avion.

Avantajele zborurilor rezervate în campania Ieftinuarie

Cele mai multe companii aeriene au anunțat deja orarul de primăvară și vară, astfel că cei care se gândesc deja la un city-break în Europa sau chiar la concediul estival își pot planifica de pe-acum sejurul profitând de prețurile ieftine la biletele de avion.

În plus, un alt avantaj este reprezentat de situația stabilă a zborurilor din prezent. Dacă în ultimii ani, traficul aerian a fost adesea încurcat, amânat sau chiar anulat de restricțiile impuse de pandemie ori de război, în 2023, incertitudinea nu mai este la fel de mare. În momentul de față, nu mai există întârzieri și anulări de zbor frecvente sau alte situații de natură să le creeze neplăceri majore pasagerilor.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302