KFC încheie un parteneriat cu Rompetrol și deschide restaurante în trei benzinării de pe autostrada A1

KFC încheie un parteneriat cu Rompetrol și deschide restaurante în trei benzinării de pe autostrada A1
person Horeca
access_time_filled

Sphera Franchise Group, holdingul care deține compania ce administrează în sistem de franciză brandul KFC pe plan local, își extinde rețeaua de restaurante și marchează o premieră, inaugurând primele unități în cadrul unor benzinării, printr-un parteneriat cu Rompetrol. KFC Drive Thru Pecica și KFC Orăștie sunt două dintre cele trei restaurante pe care compania le va opera în incinta unor benzinării Rompetrol, situate pe Autostrada A1. Valoarea investiției în noul format de restaurant se situează între 350.000 euro și 400.000 euro, în funcție de complexitatea serviciilor oferite.


Prin acest parteneriat, marcăm o premieră locală, KFC fiind primul restaurant care va opera în cadrul unei benzinării Rompetrol. El este reprezentativ pentru filosofia de business a Sphera, de dezvoltare continuă, inclusiv prin noi formate de restaurant sau teritorii pe care le putem explora. Deschiderea restaurantelor KFC DT Pecica și KFC Orăștie marchează începutul unei colaborări mai ample, prin care extindem prezența brandului în contexte de consum neașteptate, dar cu potențial ridicat, aducând valoare adăugată atât clienților noștri, cât și celor care, în călătoriile lor, trec pragul benzinăriilor Rompetrol unde suntem prezenți” a spus Călin Ionescu, CEO Sphera Franchise Group.


KFC DT Pecica este un restaurant de tip Drive-Thru (DT) și se află localizat pe autostrada A1 la km. 558+380. KFC Orăștie se află la km 340+500, de asemenea în cadrul unei stații Rompetrol de pe autostrada A1. Noile unități au fiecare suprafața de peste 160 metri pătrați, beneficiază de câte 24 de locuri la mese în interior, iar KFC DT Pecica are inclusă linie de drive pentru plasarea comenzilor direct din confortul mașinii.
Cele două restaurante sunt construite conform standardelor internaționale KFC în ceea ce privește designul, digitalizarea și facilitățile oferite. Ambele sunt echipate cu kioskuri de comandă, meniuri digitale, panouri digitale care afișează ordinea comenzilor și progresul lor și vor fi deschise zilnic în intervalul orar 09:00 – 23:00.


Odată cu inaugurarea celor două restaurante, KFC creează 50 de locuri de muncă, iar venitul net la care poate ajunge un Crew Member (Lucrător Bucătărie sau Casier) este de 3.000 lei din a 3-a lună de colaborare. Suma include salariul de bază, tichetele de masă și bonusuri sau prime acordate conform criteriilor interne. Angajarea nu este condiționată de experiența anterioară de lucru, principalele calități urmărite la viitorii colegi fiind atitudinea pozitivă, motivația și dorința de dezvoltare personală și profesională.
KFC DT Pecica și KFC Orăștie sunt restaurantele 96 și 97 din rețeaua KFC. Următoarea unitate KFC amplasată în cadrul benzinăriilor Rompetrol va fi inaugurată în perioada următoare, la Giarmata, pe autostrada A1 km 500+596.

KFC a intrat pe piața din România în 1997, odată cu deschiderea primului restaurant din București. Brandul a continuat să se dezvolte pe parcursul celor 25 de ani de activitate, iar în acest moment rețeaua numără 97 de unități în 39 de orașe, atât de tip Drive-Thru, cât și stradale și food court, fiind cel mai mare lanț din România ca număr de locații.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302