Controale inopinate la 9 restaurante bucureștene cu antecedente de evaziune fiscală

Controale inopinate la 9 restaurante bucureștene cu antecedente de evaziune fiscală
person Horeca
access_time_filled

controalerestauranteanafInspectorii Direcției Antrifraudă Fiscală au efectuat duminică, 5 aprilie, o serie de controale inopinate la 9 restaurante din București, se precizează într-un comunicat al ANAF.

Acțiunea a vizat atât verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind emiterea bonului fiscal, cât și evaluarea impactului pe care l-a avut campania inițiată de ANAF, în luna martie, în vederea combaterii evaziunii fiscale și a întăririi disciplinei financiare.

Selecția celor 9 restaurante a fost realizată în urma analizei de profil din care a reieșit că agenții economici vizați au avut în trecut un comportament fiscal cu grad ridicat de risc.

În urma acestor controale a fost suspendată activitatea unui restaurant pentru o perioadă de 30 de zile și au fost aplicate amenzi în cuantum de 38.000 lei.

Din analiza trendului creșterii conformării voluntare și a numărului caselor de marcat vândute, precum și din analiza rezultatelor acestei acțiuni, în raport cu istoricul comportamentului fiscal (identificat de analiza de risc) a agenților verificați, considerăm că această campanie a ANAF a avut ca efect direct modificarea semnificativă pozitivă a comportamentului agenților economici, în sensul respectării prevederilor legale privind utilizarea caselor de marcat și emiterea bonului fiscal pentru fiecare livrare sau prestare efectuată către populație„, se precizează în comunicat.

ANAF reamintește că, din datele preliminare, gradul de conformare fiscală a crescut cu circa 20%, numărul caselor de marcat vândute către agenții economici a crescut cu 24,32%, iar veniturile colectate la bugetul statului s-au majorat cu aproape un miliard de euro, față de programul stabilit de MFP.

Acțiunile de control ale Direcției Generale Antifraudă Fiscală vor continua în același ritm în ceea ce privește verificarea modului în care se respectă OUG 28/1999, concomitent cu păstrarea ca linie prioritară de acțiune a combaterii ferme a fenomenului de fraudare a bugetului de stat prin intermediul lanțurilor organizate„, se mai arată în comunicat.

În paralel, specialiștii ANAF oferă suport de specialitate reprezentanților Ministerului de Finanțe, în vederea modificărilor legislative cu privire la OUG 28/1999, în acord cu solicitările mediului de afaceri.

Sursă foto: www.livearad.ro

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302