Finala Metro Chef 2012

Finala Metro Chef 2012
person Horeca
access_time_filled

Competiția de artă culinară Metro Chef 2012 a ajuns la etapa finală, urmând a-și desemna câștigătorii. Finala se desfășoară în perioada 25 – 26 octombrie, în București, unde 14 echipe de bucătari din întreaga țară vor concura pentru a obține aprecierea juriului de specialitate și trofeul Metro Chef. Timp de șase luni, Metro Chef a străbătut cele mai mari orașe din România, în căutarea celor mai iscusiți bucătari din țară. După cele șapte etape regionale, cei mai talentați Chefi din București, Iași, Craiova, Cluj, Brașov, Timișoara și Constanța se vor întrece în rețete culinare în finala competiței care începe astăzi. (Vezi aici finaliștii concursului).

competitiemetrocgef

În plus față de etapa regională, când echipele aveau de realizat un meniu format din două preparate, cu specific național sau internațional, în finala Metro Chef bucătarii vor trebui să indice și o băutură care să poată fi servită împreună cu fiecare dintre cele două preparate ale meniului gătit.

Meniurile vor fi evaluate de către un juriu format din cinci specialiști din domeniul culinar: Gabriela Berechet ” Președinte al Federației Bucătarilor din România, renumitul maestru bucătar Horia Mihnea Vîrlan, Silvia Ailincai ” Chef Patisier Centrul de Pregătire în Gastronomie (Metro Cash & Carry România), Constatin Eremia ” Executive Sous Chef Centrul de Pregătire în Gastronomie (Metro Cash & Carry România) și Patrick Guibet ” Executive Chef Centrul de Pregătire în Gastronomie (Metro Cash & Carry România).

Echipele cu cele mai reușite trei preparate vor câștiga unul dintre premiile oferite de Metro România, în finală:

–  Premiul I ” Medalia de aur: 10.000 euro pentru echipa câștigătoare (respectiv câte 5.000 de Euro pentru fiecare dintre cei doi membri ai echipei); și voucher(e) de cumpărături, în valoare totală de 1.000 ron acordat(e) angajatorului membrilor echipei câștigătoare
–  Premiul II ” Medalia de argint: 6.000 euro pentru echipa câștigătoare (respectiv câte 3.000 de Euro pentru fiecare dintre cei doi membri ai echipei); voucher(e) de cumpărături, în valoare totală de 1.000 ron acordat(e) angajatorului membrilor echipei câștigătoare.
–  Premiul III ” Medalia de bronz: 3.000 euro pentru echipa căștigătoare (respectiv câte 1.500 de Euro pentru fiecare dintre cei doi membri ai echipei); voucher(e) de cumpărături, în valoare totală de 1.000 ron acordat(e) angajatorului membrilor echipei câștigătoare.

finalametrochef2012

Prin programul Metro Chef, ne dorim să încurajăm excelența în domeniul horeca. Pe parcursul competiției am avut ocazia să întâlnim bucătari desăvârșiți, care au uimit atât prin profesionalismul lor, cât și prin ingeniozitate, spirit de echipă și competitivitate. Este un semn clar că există potențial real pe acest segment. La fel ca anul trecut, Metro Chef 2012 s-a bucurat de un mare succes care s-a reflectat în receptivitatea clientilor horeca din fiecare oraș al etapei regionale. Finala competiției va marca, o dată în plus, standardele înalte ale serviciilor oferite atât de Metro Cash & Carry, cât și de partenerii săi din industria ospitalității”, a declarat Marc Carena, Director Management Clienți al Metro Cash & Carry România.

Finala competiției se desfășoară în perioada 25-26 octombrie la București, în cadrul magazinului Metro Băneasa.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302