40 de milioane de turişti internaţionali şi-au ales destinaţia pe baza filmelor

40 de milioane de turişti internaţionali şi-au ales destinaţia pe baza filmelor
person Horeca
access_time_filled

filmariAproximativ 40 de milioane de turiști internaționali și-au ales anul trecut destinația turistică în urma vizionării unui film turnat în destinația respectivă, arată un studiu realizat de compania TCI Research la nivel internațional.

Încurajarea realizării de filme în destinații turistice este o modalitate foarte eficientă de a atrage noi vizitatori, arată studiul, care subliniază că reprezentanții industriei turistice au tot interesul să consolideze relațiile cu industria cinematografică.

Cercetarea arată că regiunile și orașele pot beneficia enorm de acest instrument pentru a atrage vizitatori noi, care nu au mai vizitat niciodată aceste regiuni, precum și turiști tineri sau doritori de city breakuri. În medie, și în funcție de destinație, 1 până la 10 vizitatori din 100 ar alege o destinație în principal datorită filmelor. Mai mult, piețele BRIC tind să fie în mod special sensibile la acest canal.

hawaii

Comentând rezultatele studiului, CEO TCI Research, Olivier Henry-Biabaud a declarat: „Încurajarea turnării unui film într-o destinație turistică poate oferi un ROI (Return on Investment, n.r.) mai bun decât campaniile de comunicare tradiționale și ar putea oferi un suport indirect, dar eficient, de promovare media pentru destinații, ca parte a mixului lor de marketing. Operatorii de turism au așadar tot interesul să consolideze relațiile cu industria filmului dacă vor să concureze cu competitorii lor internaționali”.

Sursa: traveldailynews.com

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302