Caravana “Managementul Destinațiilor: online și offline” ajunge la Târgu Jiu și Timișoara

Caravana “Managementul Destinațiilor: online și offline” ajunge la Târgu Jiu și Timișoara
person Horeca
access_time_filled

caravanaantAutoritatea Națională pentru Turism continuă Caravana “Managementul Destinațiilor: online și offline”. Următoarele opriri: Târgu Jiu și Timișoara.

ANT, susținută de Google România, în parteneriat cu Consiliul Județean Gorj și Consiliul Județean Timiș, Camera de Comerț și Industrie a României și Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Timiș (A.P.D.T.), organizează în perioada 29 – 30 septembrie a.c, la Târgu Jiu, și respectiv Timișoara, două conferințe în cadrul Caravanei “Managementul Destinațiilor: Online și Offline”.

Evenimentele vor avea loc după cum urmează:

Târgu Jiu – 29.09.2016, ora 10:30 – Sala “Maura”, Consiliul Județean Gorj
Timișoara – 30.09.2016, ora 10:30 – Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș

Caravana este un proiect inițiat de Autoritatea Națională pentru Turism și susținut de Google România, care se derulează în perioada 19 septembrie – 3 noiembrie 2016, în orașele Constanța, Târgu Jiu, Timișoara, Brăila, Brașov, Cluj-Napoca, Suceava și București.

în cadrul conferinței de la Timișoara, doamna Anca Pavel-Nedea, președintele Autorității Naționale pentru Turism, va modera discuțiile care aduc în atenție modele de bune practici și instrumente ce vin în ajutorul promovării și managementului destinațiilor turistice. Google România, prin doamna Ana Sipciu, va face cunoscute oportunitățile pe care le oferă instrumentele de marketing online și va contura profilul călătorului digital. Ceilalți vorbitori vor prezenta modele de bune practici în dezvoltarea și promovarea unei destinații turistice autohtone.

La eveniment vor participa agenți economici din domeniu, reprezentanți ai autorităților publice locale, ai asociațiilor de dezvoltare și promovare turistică, ai asociațiilor patronale și federațiilor de profil și ai organizațiilor non-guvernamentale cu activitate în domeniul turismului, reprezentanți ai centrelor de informare turistică, instituțiilor culturale, ai mediul academic și mass-media națională și locală.

Dacă doriți să participați, vă puteți înscrie accesând link-ul http://omd.romania.travel/, pagină dedicată evenimentelor din cadrul Caravanei. Participarea este gratuită.

Pentru informații suplimentare, puteți contacta Autoritatea Națională pentru Turism la următoarea adresă de e-mail: comunicare@mturism.ro

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302