UNWTO: Turismul viticol, un segment în creștere la nivel internațional

UNWTO: Turismul viticol, un segment în creștere la nivel internațional
person Horeca
access_time_filled

turismviticoldezvoltareTurismul viticol înflorește la nivel internațional. în ultimul deceniu, acest segment a devenit o componentă cheie a turismului gastronomic și un pilon în strategiile de diversificare a multor destinații turistice, subliniază Organizația Mondială a Turismului, care a organizat în perioada 7-9 septembrie a.c., în Georgia, prima conferință internațională dedicată turismului viticol.

Evenimentul a reunit peste 200 de participanți, inclusiv factori de decizie politică și experți în turism din aproape 50 de țări, și a reprezentant o oportunitate unică de a face schimb de idei inovatoare în ceea privește promovarea acestui tip de turism, între destinații cu experiență în turism viticol și destinații care prezintă un potențial ridicat pentru acest tip de turism, subliniază reprezentanții UNWTO.

Turismul viticol este strâns legat de identitatea destinațiilor și cuprinde valori culturale, economice și istorice. Mai mult decât atât, constituie un motor major în diversificarea strategiilor, ajutând destinațiile să-și îmbogățească oferta turistică și să atragă publicuri diverse. Această conferință încearcă nu doar să sublinieze aceste lucruri, ci și să promoveze schimburile și să consolideze cooperarea între destinațiile cu potențial în acest domeniu”, a declarat Secretarul General al UNWTO, Taleb Rifai.

Un interes deosebit l-a stârnit prezentarea UNWTO despre “Wine Tourism Prototype” – un instrument dezvoltat de UNWTO care introduce o metodologie inovativă pentru a identifica relația existentă între crame și împrejurimi. Acest lucru include influența cramelor asupra istoriei locale și regionale, asupra aspectelor socio-economice și culturale. Așa cum a explicat Yolanda Perdomo de la UNWTO, “acest instrument metodologic, care poate fi adaptat și replicat în diferite regiuni, va ajuta destinațiile să fie promovate prin intermediul cadrului oenologic, lucru care va ajuta de asemenea la evidențierea altor aspecte precum cultura, istoria și tradiția unei destinații”.

winetourismprototype

Ca un rezultat al conferinței, “Declarația Georgiei asupra turismului viticol” identifică o serie de recomandări pentru a facilita dezvoltarea turismului viticol, care vor ajuta destinațiile să implementeze acțiuni cheie.

Turismul viticol este un segment în continuă creștere și actualizare, care oferă o diversitate extraordinară consumatorului, precum și oportunități de business pentru producători”, a declarat Gustavo Santos, Ministrul Turismului din Argentina, acolo unde va avea loc următoarea Conferință dedicată turismului viticol, în 2017 (în provincia Mendoza, în a doua săptămână din luna noiembrie).

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302