FPTR nu susține propunerea Primăriei Mangalia de mărire a impozitului pe clădiri

FPTR nu susține propunerea Primăriei Mangalia de mărire a impozitului pe clădiri
person Horeca
access_time_filled

mărire a impozitului pe clădiri mangaliaPrimăria Mangalia intenționează să adopte luni, 21 decembrie, într-o ședință, majorarea impozitului pe clădiri la 1,95% din valoarea imobilului, la nivelul maxim admis prin Codul Fiscal, măsura urmând să scumpească de anul viitor vacanțele în sudul litoralului, potrivit Federației Patronatelor din Turismul Românesc.

FPTR nu susține propunerea primăriei Mangalia de mărire a impozitului pe clădiri, deoarece aceasta nu face altceva decât să scumpească vacanțele în stațiunile din sudul litoralului, să descurajeze investițiile și să amplifice efortul de supraviețuire al agenților economici, susține Federația într-un comunicat.

în ultimii ani, în sudul litoralului au apărut multe investiții majore în domeniul turismului. Astfel, această zonă începuse să fie tot mai solicitată de turiști, care au observat eforturile investitorilor făcute pentru ridicarea calității serviciilor în aceste stațiuni. Măsura preconizată de Primăria Mangalia va împovăra agenții economici, care vor fi oricum afectați de impozitarea terenului de sub clădiri începând cu anul următor, prevăzută prin noul Cod Fiscal. Aceste taxe vor duce mulți agenți economici în imposibilitate de plată și îi vor determina să renunțe la proiecte viitoare de dezvoltare, susține Federația.
„Noul Cod Fiscal permite un impozit pe clădiri între 0,2 și 1,3%, plus o majorare de încă 50% a nivelului acestuia. Primăria Mangalia propune nivelul maxim permis, plus 50%, adică un impozit de 1,95%”, a declarat Nicu Moroianu, vicepreședintele Federației Patronatelor din Turismul Românescu (FPTR).

Din acest motiv, propunerea FPTR este ca primăria să adopte aplicarea unei cote de 1% din valoarea de impozitare a clădirilor și să renunțe  la acea majorare de 50% pe care doar o permite, nu o și recomandă noul Cod Fiscal.

Pe de altă parte, FPTR își exprimă nemulțumirea referitor la faptul că în ultimii ani nu i-a fost pusă la dispoziție, spre analiză, execuția bugetară la nivelul stațiunilor turistice, chiar dacă a solicitat-o în numeroase rânduri. FPTR solicită Primăriei Mangalia ca taxele și impozitele colectate din stațiunile turistice să se întoarcă în statiuni, nu cum s-a întâmplat până acum. De aceea, dorește să fie informată cu privire la nivelul colectării taxelor, cât și despre cheltuielile făcute în și pentru stațiuni.
„Solicitarea noastră vine în urma faptului că am primit foarte multe reclamații din partea turiștilor legat de aspectul neîngrijit al spațiilor verzi din stațiuni (am constatat cu toții că tunsul ierbii a început abia după închiderea sezonului), legat de lipsa iluminatului public în multe zone turistice, de starea jalnică a trotuarelor și aleilor, de prezența cainilor vagabonzi, de lipsa parcărilor și a indicatoarelor etc.”, a mai declarat Nicu Moroianu.

“Referitor la taxa specială de promovare, FPTR nu este de accord cu aceasta taxă, dar dacă nu se renunță la ea, solicită ca aceasta să fie colectată de către Primărie, iar aceasta sumă să fie virată către Asociația de Promovare Sudul Litoralului. De asemenea, FPTR solicită transparentizarea activității Primăriei Mangalia, punerea în discuție publică și prezentarea desfășurătorului cheltuielilor de până acum a sumelor colectate prin taxa de promovare, mai ales că unele proiecte depuse la Direcția de turism nu au fost luate în considerare. Considerăm că până acum sumele colectate nu au fost gestionate eficient în scopul real al promovării turistice și că cei mai buni gestionari ai acestei taxe sunt plătitorii înșiși, membrii ai organizatiilor patronale din sudul litoralului. înființarea unui nou Serviciu de turism și organizare evenimente din cadrul Direcției turism a Primăriei ca administrator al acestei taxe nu este cea mai bună soluție.” a mai declarat reprezentantul FPTR.

Comunicatul FPTR este semnat de Mohammad Murad – Președinte FPTR, Nicolae Moroianu – Vice-președinte FPTR și Președinte al Federației Patronatul Neptun-Olimp, Emil Bodnăraș – Vice-președinte FPTR și Președinte Asociația Investitorilor Venus, Virgil Stancu – Vice-președinte FPTR și Președinte Asociația de Promovare Sudul Litoralului și Ciprian Constantinescu – Vice-președinte FPTR și Președinte Patronatul Marea Neagră.

Sursă foto: www.hotelcorsa.com

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302