Noi soluții pentru dezvoltarea turismului de sănătate

Noi soluții pentru dezvoltarea turismului de sănătate
person Horeca
access_time_filled

forumturismmedicalÎn perioada 08 – 10 noiembrie 2013, Târgu Mureș a fost gazda celei de-a treia ediții a Forumului Internațional pentru Turismul de Sănătate, eveniment ce a reunit specialiști în turism și sănătate din mediul național și internațional, parlamentari, reprezentanți ai autorităților publice (Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Sănătății, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Autoritatea Națională pentru Turism), primari, cadre didactice universitare și cercetători, medici de familie, conducatori ai unor organizatii de prestigiu (Colegiul Medicilor din România, OPTBR, AJTR, Asociația Clusterelor din România, Asociația Română de Turism Medical), agenții de turism, manageri și promotori ai domeniului.

Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Turism și s-a desfășurat sub egida Guvernului României.

Forumul Internațional pentru Turismul de Sănătate a consolidat expertiza programului inițiat în urmă cu 3 ani de Fundația Amfiteatru și Colegiul Medicilor din România iar implicarea efectivă a Autorității Naționale de Turism a fost importantă. Evenimentul a căutat să răspundă cu soluții profesionale și științifice la provocările prezentului, pentru acest domeniu, aflat într-o dinamică fără precedent, din care:

  •  noi modalități de valorificare a potențialului turismului de sănătate în Romania prin turismul medical si cel balneo;
  • efectele Directivei 2001/24 UE privind asistența medicală transfrontalieră;
  • relația medicilor de familie cu turismul de sănătate;
  • recunoașterea și sprijinirea turismului medical ca sector dinamic și competitiv;
  • creșterea rolului turismului de sănătate în valorificarea brandurilor românești și a destinațiilor turistice;
  • soluții de finanțare și modele de dezvoltare specifice turismului de sănătate;
  • experiențe și bune practici din alte țări (Ungaria și Portugalia);
  • întărirea reputației destinațiilor turismului de sănătate prin acreditări și certificări de calitate recunoscute.

Pe termen scurt soluțiile propuse se referă la agregarea tuturor actorilor interesați în dezvoltarea segmentului de piață a turismului de sănătate în România și la crearea unei strategii coerente de dezvoltare și promovare a turismului de sănătate pe plan intern și internațional. Pe termen lung soluțiile vizează dezvoltarea teritoriului pentru adaptarea la cerințele pieței europene și internationale (asigurarea standardelor necesare a destinațiilor turistice).

Printre prioritățile de intervenție identificate în timpul dezbaterilor se numără:

  • creșterea accesibilității populației la serviciile de sănătate acordate în cadrul stațiunilor;
  •  îmbunătățirea calității și siguranței actului medical; 
  • dezvoltarea și modernizarea infrastructurii turismului de sănătate; 
  • asigurarea resurselor umane profesionalizate;
  • realizarea unei baze de date detaliate la nivel național, cu acces direct pentru cei interesați de serviciile de turism de sănătate; 
  • organizarea entităților interesate în turismul de sănătate în organizatii de tip cluster;
  • organizarea de seminarii, simpozioane, workshop-uri pe teme specifice, crearea de materiale de specialitate și publicarea lor, publicarea de articole și studii complexe, multidisciplinare;
  • participarea activă a țării noastre – cu produse specifice turismului de sănătate – la circuitul european și global profesional, științific și economic;

Participanții la eveniment au concluzionat, printre altele, că este nevoie de o strategie intersectorială pentru dezvoltarea turismului de sănătate, la care să concure autoritățile publice, comunitățile locale, mediul academic și cel privat.

Au fost apreciate eforturile organizatorilor de a crea conexiuni între autoritățile publice și mediul privat pe de o parte, între teorie și practică pe de altă parte.

Participanții au subliniat – unanim – că țara noastră dispune de resurse naturale terapeutice de excepție, de recunoaștere internațională a unor branduri și destinații turistice, de resurse umane valoroase, insuficient puse în slujba dezvoltării societății.

Mai multe informații despre eveniment sunt disponibile pe site-ul www.turismuldesanatate.ro.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302