O veste bună pentru operatorii din turism

O veste bună pentru operatorii din turism
person Horeca
access_time_filled

tichetevacantaromaniaAsociația Națională a Agențiilor de Turism din România, prin conducerea sa, a desfășurat o activitate intensă de lobby pentru legea tichetelor de vacanță. Un prim pas, foarte important, a fost deja făcut, informează ANAT pe site-ul propriu: Comisia de industrii a Camerei Deputaților a stabilit ca angajații din instituțiile de stat să beneficieze de tichete de vacanță, modificând Ordonanța 8/2009.

Tichetele de vacanță vor fi acordate în instituțiile publice, regiile autonome, societățile comerciale la care statul este acționar majoritar, companiile naționale, iar aceste tichete vor putea fi folosite numai în țară. Valoarea tichetului nu poate depăși șase salarii pe economie, iar aceste tichete sunt nominale, neputând fi utilizate de altcineva.

Avantajele sunt certe si clare, atât pentru angajat cat și pentru angajator, angajatorul răsplătind oamenii de bază, iar angajatul petrecându-și mai multe zile în vacanță în hoteluri din România.

Este o lege bună care va mișca turismul românesc. Instituțiile statului, consiliile județene și funcționarii publici nu vor mai da prime de vacanță, ci tichete de vacanță care vor putea fi folosite numai în țară. Până acum erau foarte multe instituții publice care dădeau prime de vacanță care erau folosite în vacanțe în afara țării, acum o să fie și o șansă pentru operatorii din turism și pentru angajații care, astfel, vor putea petrece câte 12-14 zile în vacanță în țară„, a declarat deputatul Antal Istvan, conform Mediafax.

Proiectul urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaților. Vă vom ține la curent cu statusul legii.

Mai multe despre beneficiile pe care le aduce legea tichetelor de vacanță turismului românesc puteți citi AICI.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302