UNWTO estimează peste 460 milioane de turişti în sezonul de vârf

UNWTO estimează peste 460 milioane de turişti în sezonul de vârf
person Horeca
access_time_filled

sezonturisticvara2014Peste 460 de milioane de turiști sunt așteptați să călătorească în străinătate în sezonul de vârf mai – august 2014, sezon care totalizează în medie 41% din toate sosirile turistice internaționale înregistrate într-un an, a anunțat Organizația Mondială a Turismului.

Potrivit UNWTO, cererea pentru turismul internațional a rămas puternică în primele 4 luni ale anului 2014. Sosirile turistice internaționale au crescut la nivel global cu 5%; astfel, destinațiile de la nivel mondial au primit 317 milioane de turiști internaționali în perioada ianuarie – aprilie 2014, cu 14 milioane mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Creșterea de 5% consolidează creșterea puternică deja înregistrată în 2013 (+5%) și este cu mult peste tendința pe termen lung estimată de UNWTO pentru perioada 2010-2020 (+3,8%).

Taleb Rifai: Creșterea se datorează și capacității uriașe a companiilor din turism de a se adapta la o piață în schimbare

„Startul încurajator din 2014 și sentimentul general pozitiv din sector cresc așteptările pentru sezonul turistic de vârf actual”, a declarat Secretarul General al UNWTO, Taleb Rifai. „Creșterea de 5% a numărului de turiști internaționali care au trecut granițele în primele luni din 2014 reflectă în continuare impactul creșterii suportului din partea guvernelor pentru acest sector precum și o capacitate uriașă a companiilor din turism de a se adapta la o piață în continuă schimbare”.

La nivel de regiuni, cea mai puternică creștere din primele 4 luni ale anului s-a înregistrat în regiunea Asia-Pacific și în Americi (ambele regiuni +6%), urmate îndeaproape de Europa și Africa (ambele +5%). La nivel de sub-regiuni, Europa de Nord, Europa Mediteraneană și de Sud, Africa de Nord și Asia de Sud (fiecare +8%), au condus creșterea.

În ceea ce privește piețele sursă, datele pentru prima parte a anului referitoare la cheltuielile turiștilor internaționali indică faptul că această creștere a cererii continuă să fie puternică dinspre piețele emergente, în special din China, Federația Rusă, Arabia Saudită și India. Mai mult, cererea dinspre piețele avansate se consolidează, ca urmare a îmbunătățirii treptate a situației economice, cu o creștere îmbucurătoare a cheltuielilor dinspre Italia, Australia, Republica Coreea, Țările de Jos, Norvegia și Suedia.

Potrivit UNWTO, în sezonul de vârf mai – august 2014, peste 460 de milioane de turiști sunt așteptați să călătorească în străinătate.

Datele privind rezervările de călătorii aeriene internaționale de la ForwardKeys sprijină această perspectivă, rezervările pentru perioada mai – august 2014 fiind în creștere cu 8% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Cea mai mare creștere a rezervărilor vine dinspre piețele asiatice, urmate de Americi (+8%).

Pentru întreg anul 2014 se așteaptă ca sosirile turistice internaționale să crească cu 4 până la 4,5%, ușor peste prognoza UNWTO pe termen lung de 3,8% per an pentru perioada 2010-2020.

Sursă foto: www.zimbio.com

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302