Asociatia Litoral semnaleaza neregulile care duc la degradarea litoralului

Asociatia Litoral semnaleaza neregulile care duc la degradarea litoralului
person Horeca
access_time_filled

Asociatia Litoral-Delta Dunarii semnaleaza neregulile care duc la degradarea litoralului

Asociatia Litoral – Delta Dunarii semnaleaza neregulile care au dus si duc la degradarea litoralului romanesc, printr-un comunicat de presa extrem de dur publicat pe 4 februarie, in care face un apel catre autoritatile publice, atat locale cat si centrale, de a adopta o atitudine de colaborare, ca fiind unica solutie pentru a relansa litoralului romanesc. Semnatarul comunicatului este chiar presedintele Asociatiei, Corina Martin.

litoral degradat

Comunicatul vine in contextul in care Forumul National de Turism „Vacanta in tara mea” (din 29 ianuarie), a relansat nenumaratele contradictii cu privire la directiile de dezvoltare ale statiunilor de pe Litoral. „S-au facut acuzatii, s-au declarat vinovati, s-au tras concluzii care arunca, din nou, o imagine negativa asupra litoralului, destinatie care concentreaza peste 40 % din totalul locurilor de cazare din Romania”, se arata in textul comunicatului.

Sitotusi, cine e vinovat pentru starea actuala a Litoralului Romanesc? „Este nedrept – se arata in comunicat – sa acuzam un primar sau un ministru pentru 20 de ani de nepasare a statului roman fata de turism in general si fata de o regiune turistica majora a Romaniei, intrucat la imaginea si situatia de astazi a Litoralului Romanesc au contribuit esential si direct mai multi factori. Toate Guvernele de dupa 1990 se fac vinovate de aceasta atitudine, care a inceput odata cu adoptarea unei solutii atat de defectuoase precum cea a locatiei de gestiune, solutie care nu a stimulat investitiile in calitatea serviciilor si care a adus cu sine separarea unitatilor de cazare de cele de alimentatie publica si de cele de agreement; o solutie dezastruoasa, care a disipat efortul investitional pe Litoral”.

litoral degradat 2

Urmatoarea mare greseala, semnala de Asociatia Litoral-Delta Dunarii, a fost asa-zisa privatizare – in favoarea acelorasi locatori, care si-au vazut realizate planurile – investitie minima, cu profit maxim. „Nu mai era nevoie si de strategii pe termen lung, de investitii in servicii sau in infrastructura…. in toata aceasta perioada, atat autoritatile locale, cat si cele centrale, nu au investit decat la nivel minim sau zero in estetizarea statiunilor, urbanism, evenimente, agrement”.

Asociatia subliniaza si faptul ca autoritatile locale nu au avut si nu au legislatie care sa le permita dezvoltarea si promovarea turismului de litoral, aceste competente ramanand exclusiv in atributia autoritatilor centrale, „care au absentat cu desavarsire la aceste sarcini”.

litoral in general

Actuala imagine a statiunii Mamaia, aflata de cativa ani pe primul loc in topul statiunilor turistice romanesti – se datoreaza, spune Corina Martin, abilitatii actualei administratii locale de a transforma statiunea in singura din Romania care ofera cateva produse turistice unice in tara – zone de agrement, autobuze supraetajate, parc acvatic, Telegondola, evenimente de anvergura internationala.

„Mai mult, administratia publica locala ar fi putut implementa cu succes cu cativa ani in urma proiecte pentru porturi de agrement si insule artificiale, construirea unei sosele de coasta, facilitati pentru deschiderea navigatiei pe mare catre Delta Dunarii. insa, toate aceste proiecte au fost blocate in mod iresponsabil la nivelul autoritatii publice centrale”, se mai arata in comunicat.

Un alt factor major l-a constituit dezinteresul guvernelor in a investi in promovarea externa si in dezvoltarea de trafic aerian pe aeroportul Constanta, ceea ce a contribuit major la caderea imaginii litoralului romanesc. „Adaugam indiferenta cu care CFR lucreaza de 5 ani la liniile ferate intre Constanta si Bucuresti, timp in care autostrada Soarelui nu este finalizata nici dupa 7 ani, ceea ce ne-a creat probleme majore de trafic si de accesibilitate catre destinatia turistica majora a Romaniei”.

marea neagra si litoralul

Ultima mare greseala in abordarea situatiei speciale a Litoralului, potrivit Asociatiei, a fost facuta tot de catre autoritatile publice centrale, odata cu schimbarea regimului de administrare a plajelor, in plin sezon 2006 . „Au trecut 5 ani de atunci, dar plajele continua sa se afle in administrarea unei Directii a Ministerului Mediului (DADL) si nu a Consiliului Judetean, asa cum este normal, ceea ce ne impiedica sa realizam o strategie comuna impreuna cu autoritatile locale si cu hotelierii. in fiecare an, deschiderea sezonului la 1 Mai se face cu plaje neamenajate, desi hotelierii sunt amendati daca nu isi deshid unitatile de cazare”.

Printre factorii care au dus la actuala situatie a litoralului, Asociatia mai aminteste de dezinteresul guvernelor pentru adoptarea unei legislatii specifice litoralului in ceea ce priveste legislatia muncii, neacordarea de facilitati fiscale pentru investitorii din regiune, dar si dezinteresul statului fata de afectarea majora a statiunilor Eforie Nord, Eforie Sud si Techirghiol, „care detin un urias potential balneoclimateric pe care statul il ignora in continuare”.

„20 de ani de nepasare inseamna distrugerea turismului romanesc. inca 5 sau 10 ani de dispute politice ne sterg de pe harta turismului mondial definitiv”, se arata in incheierea comunicatului de presa.

in numele tuturor agentilor economici implicati in activitatea de turism pe Litoral si in Delta Dunarii, Asociatia Litoral lanseaza un apel catre autoritatile publice – locale si centrale, pentru a adopta impreuna o atitudine de parteneriat si de colaborare.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302