Cât a investit statul român în infrastructura de schi în 2011

Cât a investit statul român în infrastructura de schi în 2011
person Horeca
access_time_filled

Statul a plătit în acest an aproape 73 de milioane de lei (17 milioane de euro) pentru zece proiecte de infrastructură de schi, iar în tot anul 2010 valoarea investițiilor a depășit 103 milioane de lei (24.5 milioane euro), potrivit datelor furnizate de Ministerul Turismului agenției Mediafax.
Cel mai scump proiect finanțat de stat prin intermediul MDRT în acest an, în valoare de 28,2 milioane de lei, presupune lucrări de amenajare a domeniului schiabil și a unui lac de acumulare, dar și a unei instalații de transport pe cablu în stațiunea Poiana Brașov.

poiana

Domeniul schiabil de la Brașov a mai fost finanțat cu 8,5 milioane de lei în 2010 și 9,5 milioane lei în 2009, iar investițiile au vizat extinderi de pârtii, lărgiri de intersecții, construcții de noi pârtii de schi și de pârtii de legătură, dar și lucrări de amenajare a unui lac acumulare în platoul Poiana Ruia, la cota 1.490.
Alți bani au fost alocați pentru zece tunuri de zăpadă, alimentare cu energie electrică, telescaun și parcare cu 650 de locuri. Investițiile finanțate de stat la Brașov sunt în derulare.
„Sumele reprezintă bani exclusiv de la buget, decontați de MDRT pe baza facturilor trimise de autoritățile locale. Unele investiții au fost încheiate, altele vor fi inaugurate în acest an, iar restul în anii următori”, au spus reprezentanții MDRT.
ski3Pentru stațiunea Bușteni s-au achitat 9,1 milioane de lei în 2009, 4,5 milioane de lei în 2010 și 583.000 lei în acest an pentru mai multe obiective, printre care estacadă pentru cațărări pe panouri de gheață și uscat, un fun-park (pârtie de schi pentru începători, bandă rulantă, plase de protecție etc.), pârtie de schi și snowboard, instalație pentru zăpadă artificială și parcare în zona Kalinderu.

Tot acolo va fi amenajat un parc de aventură montan, unde se vor desfășura activități de cățărare, mountain bike, parapantă, paintball, drumeții montane etc. Și proiectul de la Bușteni este în derulare.
La Vulcan, județul Hunedoara, statul a plătit în acest an 16,8 milioane de lei pentru costruirea unei telegondole între cotele 770 și 1.310 metri în Pasul Vulcan. Infrastructura de schi din zonă a mai fost finanțată cu 18 milioane de lei anul trecut și 10,7 milioane de lei în 2009, bani alocați pentru construcția unui telescaun, teledar și pentru amenajări de pârtii și achiziția unei instalații de zăpadă artificială (opt tunuri). Proiectul este în curs de execuție.
Pentru construcția unei telegondole de opt locuri la Borșa, Maramureș, s-au plătit în acest an 10 milioane de lei. Alte 5,2 milioane lei au fost investite în ultimii doi ani la Borșa pentru o pârtie de schi amenajată cu instalație de zăpadă artificială și instalație nocturnă, telegondolă și parcare pe trei nivele, investițiile fiind în curs de execuție.
În derulare se află și proiectele din Straja și Predeal. Stațiunea Straja din localitatea hunedoreană Lupeni a beneficiat în acest an de fonduri de nouă milioane de lei, în timp ce pentru îmbunătățirea domeniului schiabil din Predeal s-au alocat 3,4 milioane de lei.
La Predeal au fost finanțate cu 13,5 milioane de lei în 2009 și 2010 și se află în curs de execuție corecții de torenți, amenajarea pârtiei Subteleferic, amenajarea traseului de schi de legătură dintre pârtia Subteleferic și stația inferioara a telescaunului, dotarea pârtiilor cu garduri și plase protecție, marcaje și balize pentru orientarea turiștilor, amenajarea pistei de biatlon Valea Râșnoavei, amenajarea unui poligon de tir și a unei piste pentru role.
În 2009 și 2010 s-au mai investit 4,8 milioane de lei în infrastructura de schi de la Râșnov, peste 7 milioane de lei în cea din Șugaș-Băi (Covasna) și aproape 7,5 milioane de lei în pârtiile de schi de la Borsec. Investițiile de la Șugaș-Băi și Borsec au fost finalizate.
La Sinaia s-au investit 15,9 milioane de lei în 2010 și 9,5 milioane de lei în 2009 într-un telescaun acoperit, un teleschi, instalație de zăpadă artificială cu două stații de pompare, sistem de distruibuție a apei, tunuri de zăpadă, rezervor de apă deschis, utilaje de bătut zăpada etc. Proiectul este în curs de execuție.
Aproape 20 de milioane de lei au fost alocate în 2009 și 2010 și infrastructurii de schi din Câmpulung Moldovenesc. Investițiile de la Câmpulung Moldovenesc se află în derulare.

Sursa: Mediafax.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302