Încă un complex de pe litoral scos la vânzare

Încă un complex de pe litoral scos la vânzare
person Horeca
access_time_filled

Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului anunță că vila Egreta și restaurantul Han Hora din stațiunea Eforie Sud au fost scoase la vânzare de către SC „Carmen Silva 2000” SA, la prețul de pornire 217.500 Euro fără TVA. 
Cei care doresc să achiziționeze complexul Han Hora (care cuprinde cele două unități menționate mai sus), trebuie să știe că termenul limită până la care se pot depune ofertele este 2 iunie 2011, ora 16.00.
Licitația publică cu strigare va avea loc în data de 03.06.2011, ora 14.00 la sediul S.C.”CARMEN SILVA 2000″S.A. Dosarul de prezentare al activului poate fi procurat contracost, zilnic de la sediul societății, în zile lucrătoare, între orele 09.00-16.00, începând cu 20 mai 2011. Garanția de participare la licitație este de 43.500 euro.
Complexul Han Hora a fost scos la vânzare prin licitație publică cu strigare, în conformitate cu prevederile OUG nr.88/1997, Legea nr.137/2002 si HG 577/2002 prin care s-au aprobat Normele de aplicare a Legii 137/2002. Informații suplimentare privind oferta de vânzare se pot obține de la d-na Buteanu Sălăjan Ana, secretarul comisiei de licitație, tel. 0241/748948.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302