Profesioniştii vor să elaboreze Strategia dezvoltării durabile a satului românesc

Profesioniştii vor să elaboreze Strategia dezvoltării durabile a satului românesc
person Horeca
access_time_filled

Se impune elaborarea unei Strategii de Dezvoltare Durabilă a Satului Românesc. Aceasta este principala concluzie la care au ajuns specialiștii în cadrul unei dezbateri organizate de Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală, în perioada 22-23 mai, pe tema Promovării și Valorificării patrimoniului cultural și natural (inclusiv turismul rural).
Potrivit specialiștilor, satul românesc are o importanță strategică în dezvoltarea globală și durabilă a țării noastre. În cadrul dezbaterii aceștia au susținut ideea elaborării unui proiect privind strategia dezvoltării durabile a satului românesc, fundamentată pe punerea în valoare a patrimoniului natural și cultural. Elaborarea și fundamentarea acestei strategii va depinde în mare măsură și de contribuția unor instituții de cercetare ale Academiei Române și ale Academiei de Științe Agricole și Silvice, astfel încât, până la o viitoare întâlnire să se poată stabili legături și contacte în vederea acestei implicări.

sat2

Ca primă acțiune se va urmări editarea unei publicații tematice a grupului de lucru tematic 1 din cadrul Rețelei Naționale de Dezvoltare Durabilă,  cu contribuția fiecărui membru (fie un capitol, fie un studiu de caz), astfel încât să se argumenteze temeinic nevoia aferentă direcției strategice. Astfel, publicația va lua forma unei lucrări de justificare a nevoii elaborării Strategiei Dezvoltării Durabile a Satului Românesc și va reprezenta documentul premergător acestei acțiuni. Într-un final, publicația va fi trimisă către instituțiile relevante pentru această strategie împreună cu scrisoare de înaintare din partea MADR.
La finalul dezbaterii s-a propus investigarea elementelor unui instrument financiar pentru proiectele aprobate prin PNDR care au o contribuție strategică la dezvoltarea durabilă a satului românesc.
La dezbatere au participat reprezentanți ai Asociației Cele mai frumoase sate din România, ai Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, Academia Artelor Tradiționale din România, Muzeul Țăranului Român, Asociația Village Life, Muzeul Satului București, Asociația Creatorilor Populari din România și mulți alții.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302