Restaurantul Taj din Capitală lansează Budha Bar Night

Restaurantul Taj din Capitală lansează Budha Bar Night
person Horeca
access_time_filled

Restaurantul Taj din Capitală lansează Budha Bar Night

Cunoscut în întreaga lume, conceptul Budha Bar Night vine și în România, la unul din cele mai cunoscute restaurante indiene din București, restaurantul Taj, începând cu 15 aprilie 2011, potrivit unui comunicat primit de la restaurant.

taj bun

Budha Bar Night este un concept care dorește să promoveze un restaurant unde să poți mânca și unde totodată să ai impresia că ești într-un club de noapte unde vrei să stai până târziu chiar dacă a doua zi te duci la serviciu.

Taj

Restaurantul Taj va urma modelul locatiilor Budha Bar în care deja funcționează acest concept, și anume „Vom ambienta locația, atât prin lumini de club cât și printr-un set-up special, prin care vom creea acea atmosferă relaxantă în care ambientul, muzica și mâncarea exotică vor fi elementele principale ale serii, unde invitații vor putea să se destindă într-o atmosferă de club, mergând la restaurant”, ne-a declarat PR Manager, Doina Tecu.

restaurant TAJ

Budha Bar Night reprezintă un concept nou de petrecere în peisajul bucureștean, al cărui succes deja demonstrat în întreaga lume este caracterizat prin 3 componente: mâncarea bună, muzica „cool” și spațiul confortabil amenajat în culori calde.

„Mai mult decât o marcă sau un concept, Buddha Bar a devenit un adevarat stil de viata, care s-a răspândit în întreaga lume, grație numeroaselor locații cu acest nume, dar și compilațiilor cu același nume”.  Buddha-Bar Night la Taj Restaurant este o interpretare modernă, în același timp caldă și intimă a acestui concept, potrivit comunicatului de presă, și oferă o nouă dimensiune oaspeților săi.

Doina Tecu ne-a declarat că lansarea acestui concept face parte din planul anual de marketing și comunicare al restaurantului Taj, „Strategia noastră anuală fiind bazată pe adăugarea de plus valoare a serviciilor noastre în favoarea clienților, acest lucru realizându-se prin metode neconvenționale, mai exact prin evenimentele pe care le organizăm pentru clienții noștri. Menționăm că Taj Restaurant este targetat pe un segment premium de clienți”.

Restaurant Taj reprezintă de 8 ani sofisticata bucătărie indiană în București, 8 ani de arome și ritmuri exotice, câstigând numai în ultimii doi ani titlul de „Cel mai bun restaurant indian din București”, decernat în cadrul concursului Eating&Drinking Awards. Mai mult, în 2010 restaurantul Taj a câștigat și premiul de „Cel mai popular restaurant din București”.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302