S-a deschis primul restaurant Wienerwald din România
Lanțul de restaurante Wienerwald a inaugurat astăzi primul restaurant din România, în București. Investiția în noul restaurant se ridică la 150.000 euro și a fost construit într-un timp record, de mai puțin de 2 luni. În 2011 vor fi deschise 10 restaurante Wienerwald în România, iar în următorii 3 ani vor fi deschise peste 30 de locații în întreaga țară, potrivit unui comunicat de presă emis astăzi de reprezentanții companiei.
În prezent, Wienerwald deține 35 de restaurante în Germania și 33 de restaurante în Turcia. Restaurantele Wienerwald sunt renumite pentru produsele crocante și suculente din carne de pui. Prima unitate din România a fost inaugurată vis-a-vis de Poșta Vitan, pe Strada Lucian Blaga nr. 4.
„Alegerea Româiei pentru acest proiect a fost o alegere naturală, în contextul în care noi cunoaștem piața locală de mai bine de 10 ani. Considerăm că este încă suficient loc de expansiune în domeniul restaurantelor, de asemenea, am observat apetitul foarte mare al românilor pentru pui (consumul de pui în România este cu 50% mai mare decât în Germania). În următorii 3 ani vom ajunge la peste 30 de restaurante în România și vom angaja peste 600 de oameni. Investiția inițială este de 3 milioane de euro. Wienerwald dorește să le ofere oamenilor o alternativă pentru a-și extinde obiceiurile: consumul de mâncare delicioasă, sănătoasă și servită rapid”, a declarat Ali Capa, Partener Wienerwald România.
Așadar, de acum înainte, toată lumea se poate bucura de o masă delicioasă, pregătită după rețeta germană secretă dezvoltată de-a lungul celor 55 de ani de experiență. „Gustul crocant și suculent al puiului este dat de selecția atentă a cărnii de pui, de combinația de condimente și verdețuri, precum și de modul unic de preparare. Meniu va include garnituri, salate și deserturi, la prețuri accesibile”, se arată în comunicatul de presă. Pentru cei care nu vor să plece de acasă sau de la serviciu, livrarea la domiciliu este disponibilă în zona restaurantului.
Puiul la rotisor Wienerwald este pregătit foarte sănătos într-un cuptor special, creat în exclusivitate pentru Wienerwald, care permite prepararea puiului în suc propriu, doar la aburi. Carnea de pui este întotdeauna fragedă și proaspătă, pentru că Wienerwald nu utilizează carne congelată. De asemenea, se pune accent pe prospețimea produselor, de exemplu puiul la rotisor este păstrat doar 40 minute, la cald, după preparare.
Wienerwald dă dovadă și de flexibilitate în ceea ce privește gustul românilor și poate să dezvolte foarte rapid rețete noi și să le adapteze la piața locală. Vor fi create sosuri speciale (de exemplu: cu usturoi și muștar) sau meniul va cuprinde piureul de cartofi caracteristic bucătăriei românești, produse disponibile doar în România.
Wienerwald a semnat deja parteneriate pe termen lung cu un întreg lanț de furnizori, însă intenționează să lărgească această listă de furnizori și va selecta foarte atent și alte companii, cu care să semneze parteneriate.
Cifra de afaceri înregistrată de Wienerwald în 2010 a fost de aproximativ 29 milioane Euro în Germania și 18 milioane Euro în Turcia. Restaurantele Wienerwald din Germania au 2,4 milioane de clienți anual. Wienerwald are planuri de extindere în Israel, Olanda, Azerbaijan, Letonia, Polonia, Croatia, India și Ungaria.