Se caută voluntari pentru FOTE 2013

Se caută voluntari pentru FOTE 2013
person Horeca
access_time_filled

Comitetul de Organizare al Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2013 derulează o campanie de recrutare a voluntarilor pentru a aduce laolaltă spiritul olimpic și oamenii care vor face totul pentru ca FOTE să devină cel mai mare eveniment pentru sporturi de iarnă care a avut loc vreodată în România.

skiFOTE

Departamentul Voluntarilor va avea 500 de membri, împărțiți în 17 secțiuni: acreditări, cazare, voluntari însoțitori, catering, comunicare&mass-media, mediu, IT, servicii medicale, birourile comitetului de organizare, promovare&marketing&publicitate, securitate, sport, birourile competițiilor, locații ale competiției, programe sociale și ceremonii, transport, coordonarea voluntarilor.

Toți cei care îndeplinesc condițiile minime stabilite de Comitetul de Organizare, pot deveni membrii Echipei EYOWF și pot contribui la succesul Festivalului. Programul voluntarilor include sesiuni de training pentru fiecare secțiune și activități de socializare, oferindu-le acestora ocazia de a se cunoaște între ei pentru a deveni o adevărată echipă.

Condițiile minime pe care voluntarii la FOTE 2013 trebuie să le îndeplinească sunt: 18 ani împliniți până la data de 17.02.2013, disponibilitate totală în perioada 15.02.2013 – 23.02.2013 și cunoașterea a cel puțin o limbă străină la nivel de conversație.

fotebrasov2013

Organizatorii FOTE 2013 au făcut și o listă cu 13 motive pentru a deveni voluntar la această manifestare:

•    E cel mai important eveniment sportiv pentru tineret, pentru sporturi de iarnă, organizat în România
•    Ai șansa să pui umărul la buna organizare a unui eveniment la care vor participa aproximativ 1400 sportivi
•    Vei intra în contact cu tineri din toată Europa
•    Ai ocazia să intri în contact cu viitorii campioni olimpici
•    Ai șansa să fii purtătorul flăcării olimpice sau a drapelului olimpic
•    Îți vei îmbogăți garderoba cu echipamentul special creat pentru echipa „VOLUNTAR EYOWF 2013”
•    Ai șansa să-ți promovezi orașul și țara
•    Ai ocazia să demonstrezi că România e „altfel”
•    Iei parte la sesiunile de instruire organizate pentru echipa de voluntari și vei primi o diplomă de recunoaștere a activității
•    Nu multe generații au șansa să ia parte la organizarea unui eveniment de o asemenea anvergura
•    Ai șansa de a-ti dezvolta abilitati de lucru in echipa: spirit de echipă, atitudine proactivă, inițiativă
•    Ai șansa să lucrezi alături de managerii acestui proiect și să înțelegi ce înseamnă abilități de planificare, organizare, leadership.
•    Ai șansa să fii recrutat ulterior ca voluntar și în alte activități similare, pe baza experienței câștigate.

Pentru mai multe informații și înscrieri intrați AICI.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302