Turoperatorul Mareea preia agenţia de turism Olimp Iaşi

Turoperatorul Mareea preia agenţia de turism Olimp Iaşi
person Horeca
access_time_filled

Turoperatorul Mareea va prelua prin absorbție Olimp Iași, una dintre cele mai mari agenții de turism din Moldova, și poartă negocieri pentru preluarea altor câtorva companii regionale cu același profil. Agenția Olimp va fi redenumită Mareea, iar fostul proprietar, Grigore Alecsa, își va păstra funcția de director.
„Noua agenție din cadrul grupului, cu o puternică notorietate pe zona Moldova, va aduce un important capital de clienți și imagine într-o regiune în care prezența Mareea nu era foarte bine structurată. Agenția care ni s-a alăturat reprezintă un prim pas pentru dezvoltarea prezenței noastre în Moldova”, a declarat Marius Usturoiu, proprietarul și directorul general Mareea, citat de Mediafax.

deal

Potrivit proprietarului Mareea, compania urmarește ca în următorii trei ani să crească numărul de agenții și intenționează ca în 2012 să finalizeze negocierile de preluare și integrare a altor doi operatori de turism importanți de pe plan local.
Datorită creșterii numărului celor care achiziționează vacanțe pe litoral prin intermediul Mareea și a rețelei noastre de peste 1.400 de agenții revânzătoare, am decis să investim concomitent și în zona hotelieră, preluând în septembrie 2011 complexul hotelier Mercur-Minerva din Mamaia, pe care îl vom transforma într-o unitate destinată în primul rând familiilor cu copii„, a mai spus Marius Usturoiu.
mareea3Mareea a înregistrat în 2011 o cifră de afaceri de 44.5 milioane de lei (aproximativ 10.5 milioane euro), în creștere cu 48% față de 2010. Firma a fost înființată în urmă cu 15 ani la Deva și are o rețea de 12 agenții la nivel național, dintre care patru în București, unde se află și sediul operațional. Mareea susține că este lider pe plan național în ceea ce privește numărul de turiști trimiși în vacanță pe litoralul românesc al Mării Negre, cu peste 80,000 de clienți în 2011, în creștere cu 23% comparativ cu sezonul anterior.
Înființată în 1993, Olimp a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 1,5 milioane de euro, în creștere cu 5% comparativ cu anul 2010. Circa 40% dintre clienții agenției merg anual în vacanțe în țară.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302