“WineUp Fair in Transylvania”, de la idee la implementare

ioanamicuDezvoltarea industriei vinului din România a scos la iveală necesitatea organizării unor evenimente de profil bine concepute, în care vinul și oamenii care îl produc să facă cunoștință cu publicul consumator. Pe o piață din ce în ce mai concurențială, promovarea a devenit o etapă “sine qua non” în strategiile de dezvoltare a producătorilor de vinuri, iar târgurile de profil au devenit un “Must” în agenda acestora.

Un târg de vinuri aduce numeroase beneficii industriei vinului subliniază reprezentanții ArtVinium, cei care au pus bazele, la Cluj, a primului târg internațional de vinuri din oraș, un etalon pentru târgurile de profil naționale și nu numai. Despre conceptul ‘WineUp Fair in Transylvania’, noutățile ediției din 2016 și beneficiile pentru specialiștii horeca, ne-a povestit Ioana Bidian Micu, Managing Director ArtVinium.

Cum v-a venit ideea organizării târgului ‘WineUp Fair in Transylvania’?

Ideea WineUp Fair in Transylvania s-a conturat în timp, nu există un moment clar în care ne-am decis că vom organiza un târg internațional de vinuri la Cluj. Ca participant activ la diverse târguri din străinătate și din țară, atât ca simplu vizitator cât și ca producător, am dobândit o experiență vastă în a înțelege astfel de evenimente de profil și, pe măsură ce creștea nivelul de experiență, pe atât creștea și un soi de frustrare. Când ești pasionat de ceva, când știi că ceea ce produci are o calitate validată la standarde internaționale, când vrei cu toată forța să promovezi ceva în care crezi, frustrarea e cu atât mai mare cu cât nu ai parte de o platformă care să îți ofere vizibilitate suficientă, coerență strategică. În România, lucrurile au stagnat multă vreme în acest sens, existau târguri de vin dar nivelul la care erau organizate nu corespundeau cu tendințele din piețele internaționale. Între timp, vinurile românești au devenit din ce în ce mai calitative, atenția producătorilor pentru vinuri premium a crescut, astfel că simțeam pregnant că se impunea organizarea unui altfel de târg, unul care să se apropie din punct de vedere al profesionalismului și eleganței cu ceea ce știam că poate reprezenta imaginea României, atât la noi cât și pentru străinătate. Așa a început să existe WineUp Fair in Transylvania, mai întâi ca vis, pe urmă ca un concept integrat, iar anul trecut și-a conturat realitatea. Anul acesta creștem ideea.

De ce ați ales Clujul?

Am avut încredere de la bun început în Transilvania că poate găzdui cu succes un eveniment precum WineUp Fair. Ba mai mult, știam că tocmai locația Clujului va însemna un mare plus pentru conceptul nostru. Cluj și, în general, Transilvania reprezintă o piață extrem de dinamică pentru cultura vinului. Numărul de persoane care accesează evenimente legate de vin este din ce în ce mai mare, apetitul de cunoaștere în domeniul gastronomiei și vinului este în creștere încă din 2008. Există extrem de multe locații și restaurante, chiar și cluburi de vin în care pasionații de vin se întâlnesc periodic, cu un punct central de discuții și socializare bine definit: vinul. În jurul acestei idei de socializare cu vin se formează la Cluj comunități închegate, speciale, iar acest fapt se constituie într-un avantaj clar pentru WineUp Fair in Transylvania.

wineupfaircluj

În ce constă conceptul și care este scopul târgului?

WineUp Fair in Transylvania este un târg concept. Ne-am dorit să oferim un cadru adecvat de prezentare și interacțiune care să atingă un anumit nivel de eleganță și profesionalism. Acesta este motivul pentru care s-a lucrat mult pe partea de design unitar al standurilor, astfel ca toți producătorii să fie tratați corect și egal, oferindu-le o platformă de promovare completă din punct de vedere logistic. E foarte important pentru noi și pentru expozanți ca elementul esențial în târg să fie calitatea vinului, să primeze înainte de orice. Intenția noastră este ca toate serviciile pe care le oferim în târg să se ridice la nivelul de excelență întâlnit la târgurile internaționale.

Târgul nu este unul de dimensiuni foarte mari, ci este mai mult un model de târg care aduce în atenția publicului calitatea vinurilor; de aici transpare și dorința noastră de a ne selecta producătorii și vinurile participante în târg. Am învățat din toate experiențele de la târgurile naționale și internaționale ce ne-a plăcut și ce nu, în felul acesta am venit cu idei și soluții la fiecare aspect pe care l-am întâlnit. Ce ne-a plăcut am pus în practică, ce ne-a plăcut mai puțin am încercat să schimbăm, am lucrat mult la partea de servicii și logistică, care în acest moment este foarte bine pusă la punct (atât pentru producători cât și pentru vizitatori).

WineUp se constituie și ca o platformă de educare pentru publicul larg, pentru producători și operatorii HoReCa. Pe durata celor 3 zile organizăm masterclass-uri cu profesioniști recunoscuți la nivel național și internațional care aduc un plus de informare și prezentare.

O altă parte o constituie cinele gastronomice - un concept care se regăsește sub titulatura WineUp in the City: în fiecare seară, după târg, în multe locații clujene se va desfășura minim un eveniment marca WineUp pentru a oferi vizitatorilor noștri ocazia să trăiască o experiență completă de gastronomie, degustare, socializare, networking.

wineupfair2

Ce provocari ați întâmpinat la început de drum? Sunt jucătorii din industria vinului deschiși/interesați să participe/susțină un astfel de eveniment?

Poate cea mai relevantă provocare anul trecut a fost reticența producătorilor în a participa la târg. Scepticismul lor era, de altfel, de înțeles în contextul actual al pieței vinului în România. A fost dificil să-i convingem că modul de organizare al WineUp Fair in Transylvania va fi diferit de celelalte practici cu care erau deja obișnuiți; ba mai mult, probabil cramele au considerat că un simplu târg de vinuri nu le poate oferi o interacțiune cu toate categoriile targetate de ei: distribuitori, operatori HoReCa și consumatori finali.

Până la urmă, producătorii au mizat pe intenția noastră de a schimba lucrurile și s-au constituit într-un grup extrem de calitativ de expozanți la WineUp 2015.

Ce aduce nou ediția din 2016 și de ce ar trebui să fie un “Must” pentru specialiștii din horeca participarea la ediția din acest an, dar și pentru simplii pasionați de vinuri?

La prima ediție am inovat: de la designul târgului, la cursuri, masterclass-uri, conceptul WineUp in the City, până la WineBook - aplicația cu care puteai să-ți notezi vinurile favorite din târg. Anul acesta mergem pe aceeași structură gândită anul trecut dar la care vom îmbunătăți aspecte legate de funcționalitate, comunicare, acces și promovare.

Anul acesta vom introduce o parte nouă și importantă în conceptul nostru de târg. Pentru că dorim să participăm activ la maturizarea pieței vinului vom avea o secțiune specială: WineUp Official Selection, o degustare de vinuri supusă jurizării unui grup de specialiști recunoscuți în industria vinului la nivel internațional și național. Ce ne dorim este obținerea unui feedback din partea juriului, adresat fiecărui producător în parte, un feedback care să se materializeze atât prin punctele acordate vinurilor, cât și printr-o apreciere argumentată, transmisă direct fiecărui producător, exclusiv pentru vinurile lui înscrise. În ultima zi a târgului, mai precis duminică, vom organiza pentru vizitatori degustarea selecției oficiale WineUp.

Continuăm, de asemenea, cu dorința noastră de a ne implica în educarea publicului iubitor de gastronomie și vinuri. Vom găzdui o serie de masterclass-uri susținute de specialiști în domeniu, Master of Wine, Master Sommelier, masterclass-uri care se adresează în egală măsură producătorilor, specialiștilor, dar și publicului larg.

Nu în ultimul rând, producătorii deja înscriși și-au anunțat un portofoliu cel puțin interesant, cu vinuri din 2015 prezentate în premieră, cu ediții speciale care nu pot fi ratate.

Ce rol au în opinia dumneavoastră târgurile/evenimentele de profil și cum pot ajuta ele industria vinului, dar și pe operatorii horeca?

Toate aceste evenimente au un rol extrem de important pentru industria vinului, în primul rând din perspectiva strategiilor de promovare. Este o șansă unică pentru cramele noi să se facă vizibile, iar pentru producători este o platformă de comunicare în ambele sensuri, în ideea în care pot primi feedback real de apreciere de la toți actorii implicați în scena vitivinicolă. Mai mult, participarea în fiecare an poate să le aducă o imagine de stabilitate și consecvență, atât pentru cramă cât și pentru calitatea vinurilor, în general.

Pentru reprezentanții HoReCa participarea la târgurile de profil le oferă posibilitatea de a-și concepe și scrie meniurile de vin în concordanță cu noile trenduri și vinuri apărute, iar prezența la masterclass-uri le oferă o nouă perspectivă, o alternativă de abordare a business-ului cât mai aproape de nevoile consumatorilor și de calitatea produselor.

wineupfair3

Pentru că unul din scopurile acestui târg este chiar promovarea vinurilor românești, vreau sa vă întreb cum vedeți promovarea acestora în momentul de față. Ce face bine industria la acest capitol, ce nu face și ce ar putea face mai mult în acest sens?

Noi vedem abordarea promovării vinurilor românești sub două aspecte: la nivel național și internațional.

În acest moment la nivel național există o promovare individuală, pe care fiecare producător o gândește singular, urmând în mare parte cam aceeași structură; marea majoritate a producătorilor apelează la aceleași canale de promovare într-o mai mică sau mai mare măsură, în funcție de bugetul fiecăruia. Ce nu se face în țară este o promovare integrată la nivel de regiuni viticole care să determine producătorii să-și reunească forțele. Credem că identificarea fiecărui producător cu regiunea din care face parte este extrem de importantă deoarece în felul acesta publicul larg ar putea să realizeze niște legături rapide și complexe între regiunile viticole din țară și producătorii care vinifică în respectiva regiune.

Vorbim despre unitate de promovare în regiunile viticole - publicul identifică foarte greu poziționarea geografică a producătorilor; s-ar putea face conexiuni clare între diferitele tipuri de terroir și diferitele vinuri care se produc. Ar contribui foarte mult la cultura finală a vinului românesc. Ar ajuta de asemenea la echilibrarea listelor de vin din locațiile HoReCa - din punctul nostru de vedere ar trebui să cuprindă vinuri reprezentative pentru fiecare zonă viticolă din România. Ar face imaginea României mai compactă. În felul acesta am putea începe construirea unei imagini de țară unitare.

La nivel internațional România se promovează insuficient și incoerent. Nu există o strategie de țară bine definită.

Cum vedeți dezvoltarea, în Transilvania, a preocupărilor legate de promovarea culturii vinului?

Există o deschidere foarte mare de dezvoltare și de cunoaștere atât a culturii vinului cât și a culturii gastronomice. Clujul este cultural prin excelență, apetența pentru evenimentele, manifestările, experiențele culturale este una foarte dezvoltată, iar cultura vinului și a gastronomiei sunt la mare căutare în trendurile actuale, mai ales dacă ne gândim la varietatea locațiilor care oferă experiențe culinare dintr-o paletă largă de specificități gastronomice, dar și dacă luăm în considerare frecvența considerabilă cu care se organizează degustări, cine gastronomice, întâlniri de socializare la care vinul este liantul principal.

O dată cu educarea publicului larg și cu creșterea cerințelor pentru calitate și servire, presiunea de evoluție se va muta către restaurante care vor trebui să ridice nivelul de calitate a produselor și serviciilor. Mersul lucrurilor în acest sens este simplu: cu cât oferi mai multă calitate, cu atât îți dorești mai mult să-ți promovezi oferta, respectiv să fii mai vizibil și mai căutat. La noi se observă din ce în ce mai mult o focusare pe aceste aspecte: calitate și promovare corespunzătoare.

targvinuricluj

Cum vedeți evoluția consumului de vin în România? Crește, stagnează, se schimbă obiceiurile de consum? Dar evoluția consumatorului român de vin?

Consumul de vinuri premium este asociat cu un nivel ridicat al calității vieții, iar în zona noastră se poate observa cu ușurință o creștere a consumului de vin, în special vinuri românești; se poate nota de asemenea și un trend de rafinare a preocupărilor în privința culturii vinului. Din ce în ce mai mulți tineri se îndreaptă către consumul de vinuri mai degrabă decât alte băuturi; tineri cu profesii liberale care asociază, cum spuneam, vinul și băuturile fine cu un anumit standard de viață. Iar aceste trenduri se observă implicit în abordarea localurilor în care consumul de vinuri nu reprezenta neapărat o obișnuință - ne referim aici la baruri, puburi și cluburi - care vor să răspundă acestor obiceiuri de consum.

Dincolo de acest aspect, există și o creștere a numărului de magazine și localuri specializate - wine-baruri cu portofolii interesante, cu o diversitate în conceptele de marketing. Este lesne de înțeles că vinul, arta și istoria producerii lui, trendurile naționale și internaționale de consum, noile apariții, toate reprezintă subiecte de interes pentru publicul românesc, cel puțin în zona noastră. Este o întreagă cultură pe care consumatorii noștri doresc să o înțeleagă, să o cunoască din ce în ce mai bine. Iar acest fapt nu ne poate decât bucura și da speranță că ceea ce facem noi, prin conceptul WineUp Fair in Transylvania, este important și necesar.

Revenind la ediția din acest an a târgului de la Cluj, ce obiective și ce așteptări aveți de la el?

Principalul nostru obiectiv în 2016 este de a crește atât vizibilitatea târgului cât și a producătorilor și a vinurilor la nivel național și internațional, în acest sens conturăm un grup puternic de vizitatori specialiști care să se implice direct în evenimentele organizate la Cluj.

Sperăm ca subiectele prezentate în cadrul masterclassurilor de către Master of Wine, Master Sommelier și specialiști în domeniu să atragă participarea în număr cât mai mare a vizitatorilor. Noi ne-am asigurat că apetitul pentru experiențe noi, informații variate precum și ultimele tendințe în domeniu vor fi satisfăcute pe deplin în cadrul târgului și a evenimentelor conexe. Mizăm pe interesul participanților de a le descoperi.

Lista personalităților participante va crește pe măsură ce se apropie începutul primăverii cu WineUp, toate informațiile, programul târgului, programul masterclass-urilor și evenimentele Wine Up in The City fiind disponibile pe www.wineup.ro.

Intenția noastră este să rămânem cât mai conectați cu trendurile internaționale pe care să le aducem la Cluj, ne dorim o creștere organică a târgului, în care în fiecare an să putem adăuga un concept nou care să completeze și să aducă un plus conceptului inițial.

Interviu realizat de Diana SBÂRCEA pentru ediția 75 a revistei Horeca România.


Adauga comentariu


Security code
Refresh

Cele mai citite articole