Vinul ca practică universitară, din vie până în piață
USAMV Cluj-Napoca nu doar predă viticultura și oenologia, ci produce vinuri competitive, premiate internațional și prezente pe piață, inclusiv în HoReCa, prin stațiunea viticolă Vinea Apoldia Maior, dezvoltată de universitate ca bază educațională, de cercetare și producție. Modelul este unul rar în România și demonstrează că educația aplicată poate deveni un motor mic pentru industrie.
Ideea unei stațiuni viticole a USAMV Cluj-Napoca este mai veche, existând chiar încercări anterioare de realizare a unor plantații. Primele demersuri nu au avut succes, deoarece alegerea unor terenuri din zona Clujului a adus dificultăți legate de condițiile pedoclimatice și de limitările legislative referitoare la încadrarea într-o regiune viticolă.
Punerea în practică a strategiei de dezvoltare a unei baze educaționale și de cercetare în domeniul viticulturii și oenologiei s-a concretizat odată cu achiziționarea unei plantații de viță-de-vie într-o zonă cu tradiție și renume pentru vinuri liniștite, vinuri spumante și distilate de vin.
Stațiunea Vinea Apoldia Maior, situată în satul Apoldu de Sus, județul Sibiu, a devenit în decurs de doar câțiva ani un exemplu de succes ca investiție a universității, validată atât ca infrastructură educațională și de cercetare, cât și ca model sustenabil economic.
„Născut din dorința de a aduce studenții și profesorii lor mai aproape de esența profesiei, proiectul a evoluat într-un reper al universității – un spațiu în care tradiția, continuitatea, știința, cercetarea, inovarea și pasiunea pentru vie și vin se întâlnesc într-un echilibru autentic”, spune Dalia Sporea, director general administrativ adjunct, USAMV Cluj-Napoca.
Astfel, Vinea Apoldia Maior nu reprezintă doar un proiect cu rol strict de formare universitară, ci expresia unei viziuni mai largi, aceea de a transforma activitatea educațională într-o experiență vie, ancorată în realitate, care include inițiere, formare și specializare profesională, colaborări cu diferite părți interesate și chiar educarea consumatorului.

Vinul integrat în procesul educațional și de cercetare
La Apoldu de Sus, producția de vin este integrată în mod direct în activitatea didactică și de cercetare. Fiecare etapă a procesului, de la lucrările în vie până la vinificație, devine parte din experiența de învățare a studenților.
„La Apoldu de Sus, vinul nu se învață doar din manuale – se trăiește. Fiecare etapă, de la via aflată în ritmul anotimpurilor până la vinul care ajunge în pahar, devine o lecție. Studenții nu sunt simpli observatori, ci participanți activi într-un proces care contribuie la formarea competențelor practice, dar și la dezvoltarea sensibilității față de detaliu, a răbdării și a respectului pentru natură și pentru consumator”, precizează Dalia Sporea.
În paralel, activitatea de cercetare se desfășoară în colaborare cu alte universități, producători de vin, furnizori de utilaje și consumabile pentru întreținerea viei și pentru vinificație, precum și cu beneficiari din industrie. Această rețea de colaborări extinde rolul stațiunii la nivel regional, național și internațional.
Educația și cercetarea desfășurate în cadrul stațiunii au constituit argumente importante pentru includerea USAMV Cluj-Napoca în alianța universitară europeană EU-GIFT, un proiect strategic finanțat prin programul Erasmus. Universitatea colaborează astfel cu instituții de prestigiu din Spania, Franța, Germania, Portugalia, Italia și Ungaria, dezvoltând programe comune de predare și cercetare, în special în domeniul viticulturii, agriculturii sustenabile și produselor alimentare cu identitate geografică.
Un model universitar cu relevanță europeană
Modelul unei universități care produce vin pentru piață depășește granițele convenționale ale mediului academic. Într-un context în care teoria domină adesea practica, această inițiativă propune un echilibru rar între educație, cercetare și producție comercială.
În România, un model similar se regăsește și la USAMV București, iar la nivel european există numeroase exemple de universități care produc și comercializează vinuri de înaltă calitate. Printre acestea se numără universități din Germania, Spania, Italia și Franța, care îmbină rigoarea științifică cu succesul comercial.
Proiectul dezvoltat la Cluj se înscrie în această strategie europeană, în care universitățile devin actori economici relevanți în industria vinului. Producția de vin nu este privită doar ca o resursă financiară, ci ca un instrument de transfer tehnologic și de validare a modelelor agricole predate studenților.
Un element definitoriu al proiectului este implicarea directă a studenților în toate etapele procesului de producție. Învățarea se realizează prin experiență directă, studenții fiind implicați în toate procesele esențiale din vie și cramă: tăieri, tratamente, recoltare, vinificație, îmbuteliere, dar și în activități de comercializare și marketing. Producerea unor vinuri premiate internațional contribuie la formarea unei culturi a calității și a respectului pentru standardele profesionale.
În același timp, accentul pus pe sustenabilitate și digitalizare permite integrarea celor mai noi tehnologii și metode în procesul educațional, contribuind la formarea unor specialiști capabili să răspundă cerințelor actuale ale industriei.
„Învățarea capătă consistență atunci când teoria se transformă în gest și experiență practică, iar gestul devine înțelegere profundă. Această formă de pregătire reprezintă una dintre cele mai valoroase modalități de formare profesională, deoarece experiența acumulată devine un capital real pentru viitorii specialiști”, spune Dalia Sporea.

Performanțe confirmate prin premii internaționale
În cadrul stațiunii Vinea Apoldia Maior sunt produse atât vinuri liniștite, cât și vinuri perlante. Pentru vinurile albe sunt cultivate soiuri românești, precum Fetească Regală, Muscat Ottonel și Iordană, dar și soiuri internaționale precum Sauvignon Blanc, Riesling Italian, Traminer Aromatico, Pinot Gris și Chardonnay.
Pentru vinurile roșii și rosé sunt cultivate soiuri precum Fetească Neagră, Pinot Noir, Merlot, Syrah și Cabernet Sauvignon.
Vinurile produse la stațiunea Vinea Apoldia Maior au obținut numeroase distincții la concursuri naționale și internaționale de prestigiu. La Catavinum World Wine & Spirits Competition, din Spania, vinurile universității au obținut medalii de aur și argint pentru etichete precum Sauvignon Blanc Academicum și Rosé Academicum.
Rezultate importante au fost obținute și la Vinarium International Wine Contest, unde eticheta Sauvignon Blanc Aurum Terras a fost recompensată cu medalii de aur în mai multe ediții.
„Distincțiile primite nu sunt doar medalii, ci o validare a unui demers care îmbină știința cu arta vinului”, spune Dalia Sporea, director general administrativ adjunct, USAMV Cluj-Napoca.
Vinuri adaptate cerințelor HoReCa
Deși sunt produse într-un cadru academic, vinurile realizate la Apoldu de Sus sunt concepute pentru a răspunde cerințelor pieței, inclusiv segmentului HoReCa. O mare parte dintre sortimente sunt realizate în ediții limitate, în categoria Premium sau Boutique, ceea ce le face potrivite pentru restaurante care urmăresc diferențierea prin produse exclusiviste.
Vinurile beneficiază de două identități distincte, reflectate în gamele Academicum și Aurum Terras, fiecare cu profiluri vizuale și gustative adaptate diferitelor tipuri de locații — de la restaurante fine dining până la wine baruri sau bistro-uri.
„Caracteristicile specifice zonei Apoldu de Sus, în special aciditatea mai ridicată a vinurilor, contribuie la versatilitatea acestora în asocierile gastronomice. Astfel, vinurile albe precum Sauvignon Blanc sau Pinot Gris pot însoți preparate din pește sau brânzeturi proaspete, iar Traminerul Roz se potrivește cu deserturi fine sau preparate cu influențe asiatice”, precizează Dalia Sporea.
Universitatea colaborează deja cu locații din Cluj-Napoca și din regiune, iar participarea constantă la festivaluri și evenimente a demonstrat aprecierea vinurilor în rândul consumatorilor, inclusiv din segmentul HoReCa.

Cercetare și inovație în viticultură
Stațiunea Vinea Apoldia Maior funcționează și ca un laborator în aer liber, în care sunt testate soluții moderne pentru adaptarea la schimbările climatice și pentru optimizarea proceselor agricole. Printre direcțiile de cercetare se numără analiza modificării arealurilor de cultivare a diferitelor soiuri de struguri, în contextul încălzirii globale și al migrației culturilor spre latitudini mai nordice.
În paralel, sunt testate tehnologii digitale de precizie, precum utilizarea senzorilor de umiditate și a dronelor cu camere multispectrale pentru identificarea timpurie a bolilor sau carențelor de nutriție. Aceste tehnologii contribuie la reducerea intervenției asupra solului și la creșterea eficienței economice.
Cercetarea continuă și în cramă, prin testarea unor drojdii și tehnici de fermentare menite să valorifice potențialul aromatic al soiurilor cultivate în terroir-ul de la Apold.
De asemenea, sunt dezvoltate proiecte dedicate economiei circulare, care urmăresc valorificarea subproduselor viticole în industria alimentară sau cosmetică.
În opinia directorului general administrativ adjunct, USAMV Cluj-Napoca, relația dintre universitate și industria vinului este una firească și construită în timp, bazată pe încredere și pe transferul continuu de cunoștințe și tehnologii. Mediul universitar produce informație științifică prin cercetare, o transformă în inovare și o transmite mediului economic. La rândul său, industria solicită formarea de specialiști și soluții pentru rezolvarea unor probleme specifice.
Planuri de dezvoltare și parteneriate viitoare
Obiectivul general al universității vizează construirea unui brand bazat pe excelență științifică, educație de calitate, cercetare aplicată și respect pentru natură și consumator.
Pe termen scurt și mediu, direcțiile de dezvoltare includ extinderea cramei, realizarea infrastructurii pentru cazarea și masa studenților și dezvoltarea turismului viticol.
Pe termen mediu și lung, obiectivele strategice urmăresc formarea unei resurse umane tot mai performante, diversificarea ofertei educaționale și consolidarea cercetării aplicative în colaborare cu universitățile din alianța europeană EU-GIFT și cu parteneri din industria vinului și din sectorul HoReCa.
„Invităm reprezentanții HoReCa să deguste periodic vinurile de la Vinea Apoldia Maior, să constate calitatea deosebită și caracteristicile unice asociate terroir-ului și să dezvoltăm parteneriate reciproc avantajoase”, spune Dalia Sporea.
Prin aceste direcții de dezvoltare, Vinea Apoldia Maior este proiectată să se impună tot mai mult ca o platformă educațională complexă și ca un hub tehnologic și de afaceri, cu impact direct asupra industriei vitivinicole și a sectorului ospitalității.
