Lecția de antreprenoriat social a brutăriei Bucuria Darului
Există proiecte care demonstrează că, dincolo de performanța comercială, o afacere poate avea și o misiune socială clară, fără ca una să o compromită pe cealaltă. Brutăria Bucuria Darului din Brașov este un astfel de exemplu, fiind un proiect care își direcționează veniturile către susținerea programelor dedicate persoanelor vulnerabile din cadrul Fundației Bucuria Darului.
Povestea brutăriei a început dintr-un gest de încredere. Un cuptor profesional donat de compania Bilancia a devenit punctul de plecare pentru o inițiativă care răspunde uneia dintre cele mai elementare nevoi umane: hrana. În loc să privească donația ca pe un ajutor punctual, echipa fundației a ales să o transforme într-o resursă sustenabilă, capabilă să genereze valoare în fiecare zi.
Rezultatul este un model prin care aproximativ 90% din pâinea distribuită celor 450 de beneficiari ai fundației din Brașov este produsă chiar în brutărie. Economiile realizate permit redirecționarea resurselor către alte nevoi ale beneficiarilor, de la servicii sociale și medicale până la educație.
„De multe ori, cel mai mare ajutor nu înseamnă să găsești mai mulți bani, ci să folosești mai înțelept resursele pe care le ai”, explică Sînziana Vatră, PR&Comunicare, Bucuria Darului. Pornind de la această idee, fundația a transformat o resursă existentă într-un mecanism care generează impact pe termen lung.
Pentru profesioniștii din HoReCa, modelul este relevant și dintr-o altă perspectivă. Brutăria funcționează după aceleași principii care definesc orice afacere din domeniul alimentației, respectiv calitatea produsului ca prim argument pentru client. Misiunea socială completează experiența, dar nu poate înlocui standardele profesionale. Astfel, la Bucuria Darului, pâinea este realizată fără aditivi, iar oferta include produse de patiserie preparate cu ingrediente simple și atenție la calitate. Tocmai această abordare a transformat brutăria într-un reper pentru locuitorii cartierului Bartolomeu din Brașov, care revin atât pentru gustul produselor, cât și pentru faptul că fiecare achiziție contribuie la susținerea unei cauze.
Același principiu stă și la baza programului „Pauza de Bine”, prin care companiile pot comanda produse pentru ședințe, întâlniri sau evenimente interne. Astfel, activități obișnuite din viața unei organizații pot contribui și la susținerea proiectelor sociale ale Fundației Bucuria Darului.
Pentru echipa fundației, succesul proiectului depinde tocmai de echilibrul dintre calitate și misiune. „Când cineva alege pâinea noastră pentru că susține o cauză, va cumpăra o dată. Când o alege pentru că este o pâine bună, va reveni și va susține cauza pe termen lung”, spune Sînziana Vatră. Aceasta este, de altfel, o perspectivă care poate inspira întreaga industrie a ospitalității. Clienții apreciază tot mai mult afacerile implicate în comunitate, însă responsabilitatea socială nu poate substitui calitatea produsului sau serviciului. Ea devine credibilă doar atunci când completează un business sănătos și bine construit.
Activitatea Brutăriei Bucuria Darului se înscrie într-o misiune mai amplă a fundației. Dincolo de hrana oferită zilnic, Fundația Bucuria Darului îi sprijină pe cei aproximativ 450 de beneficiari din Brașov și pe alți 1.400 din 30 de sate din jurul orașului prin programe de asistență umană, sănătate, educație și îmbunătățirea condițiilor de locuit.
Experiența acumulată în cei peste 13 ani de activitate ai fundației arată că impactul social nu începe neapărat cu investiții spectaculoase, ci cu utilizarea inteligentă a resurselor deja existente. Un echipament, un parteneriat, o sponsorizare, o comandă recurentă sau chiar redirecționarea unei părți din impozitul pe profit pot deveni instrumente prin care o companie contribuie concret la dezvoltarea comunității din care face parte.