Ana Consulea a deschis Zexe Braserie

Ana Consulea a deschis Zexe Braserie
person Horeca
access_time_filled
  • Ana Consulea: „Braseria Zexe s-a născut din dorința acută de a arăta că avem o cofetărie minunată, complexă și robustă, dar uitată”

Ana Consulea, artizanul deserturilor de la Zexe Cofeturi, deschide oficial astăzi Zexe Braserie, într-o casă istorică din Bulevardul Aviatorilor, unde își propune să readucă în atenția iubitorilor de dulce rețete istorice de prăjituri românești. Braseria se adresează tuturor acelora care vor să redescopere o cofetărie românească așa cum obișnuia să fie pe timpuri, ne-a declarat Ana Consulea, expert cofetar.

zexebraserie2

Zexe Cofeturi, iar acum Braseria Zexe au apărut din dorința acută de a arăta că avem o cofetărie minunată, compexă și robustă, dar uitată. Ea zăcea acolo, undeva, printre clătite cu Finetti, amandine din premix și ecleruri cât antebrațul unei fete firave”, afirmă Ana Consulea, care ne-a declarat că misiunea noii braserii se înscrie cu succes în cea a lanțului de restaurante Zexe și anume restaurarea gastronomiei românești și repunerea acesteia pe harta valorilor europene.

Ana Consulea ne-a declarat că își dorește de mai mult timp să deschidă o cofetărie, dar a preferat să aștepte până în momentul în care s-a simțit pregătită pentru acest pas. Inițiativa de a-și deschide o braserie proprie, în care toate dulciurile să stea sub același acoperiș, vine la patru ani de la finalizarea studiilor, o perioadă care a presupus un efort susținut și multă cercetare la nivelul istoriei cofetăriei românești. Ana Consulea a reușit astfel să reinterpreteze, într-un mod original, rețete istorice de prăjituri românești, uitate de foarte multă lume – Tache Ionescu, Carme Sylva, Joffre și Regina Maria.

zexebraserie3

Zexe Braserie, raiul iubitorilor de dulce

Zexe Braserie redefinește conceptul de braserie interbelică atât la nivel de meniu, cât și la nivel de arhitectură. în noul local pot fi servite o serie de preparate culinare potrivite pentru micul-dejun, prânz, brunch sau gustări, însă „vedetele” meniului vor fi, ca în orice braserie, deserturile.

Prăjiturile românești „revizitate” (Take Ionescu, Carmen Sylva, George Enescu și Regina Maria, iar în curând și Bibescu și Principele Nicolae) sunt completate de deserturi de inspirație franțuzească (Le Petit-Antoine, Foret-Noire, Exotic, Trois Chocolats, tarte, macarons – prezente în cărțile de rețete românești încă din anul 1875), deserturi din Epoca de Aur (profiterol, cremșnit), plăcinte și diverse sortimente de înghețată. Deserturile sunt realizate din ingrediente atent selecționate, printre care ciocolata Valrhona, una dintre cele mai bune ciocolate din lume destinate profesioniștilor.

Designul braseriei îmbină arhitectura clasică de bază cu elemente de inspirație mediteraneeană. Spațiul interior elegant este dublat de o terasă cu aer provensal. Capacitatea totală a locației este de 66 de persoane.

Cofetăria românească are foarte mult potențial. Bucureștiul interbelic era capitala cu cele mai multe cofetării și cafenele din Europa. Nicio altă cofetărie din lume nu mai este atât de vie și de cosmopolită la bază. Cuvântul care descrie cofetăria românească este asimilare, întrucât o serie de popoare și-au pus amprenta asupra ei. De la turci, greci, ruși, până la francezi, cu toții au îmbogățit-o, creând astfel o cofetărie pur românească, original, plină de personalitate și robustă. Conceptul Zexe Braserie este acela de a reda iubitorilor de dulce savuroasele prăjituri românești de care nu mai știe nimeni și a de a rafina gustul românilor pentru dulce. Zexe Braserie este, practic, o braserie interbelică, dar adusă în vremurile de astăzi, care să redea adevărata cofetărie românească, pierdută printre clătite cu Finetti, amandine din premix și ecleruri”, a declarat Ana Consulea, expert cofetar.

anaconsulea

Ana Consulea se gândește și la extinderea conceptului de braserie, dar spune că așteaptă mai întâi feedback-ul publicului. “Ne gândim și la extinderea acestui concept de braserie, care sperăm noi să fie mai ușor de multiplicat decât zahanaua. Depinde însă de cum va reacționa publicul. Așteptăm să vedem feedback-ul și apoi o să luăm în considerare o viitoare extindere”, ne-a declarat Ana Consulea.

La 26 de ani, Ana Consulea este deja un nume cunoscut în lumea iubitorilor de dulce din București, după ce a studiat arta cofetăriei în Franța, la Școala de Cofetari din Montbeliard. Aici, a avut șansa să învețe de la unul dintre cei mai buni cofetari artizani ai lumii, Eric Vergne, precum și de la alte nume mari ale cofetăriei franceze, Pierre Herme (zeul macarons) sau Miackael Azouz. După un an de cursuri intense, Ana s-a întors în România, hotărâtă să schimbe gusturi și mentalități. Tânărul cofetar a reușit rapid să își facă linia de deserturi cunoscută, prin restaurantul familiei, Zexe.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302