Descoperă gustul profitului alături de Unilever Food Solutions

Descoperă gustul profitului alături de Unilever Food Solutions
person Horeca
access_time_filled

UFS vine în sprijinul operatorilor din industria de food service cu o nouă campanie care să îi ajute pe aceștia să își mărească profitul, folosindu-se de oferta Meniul Zilei. Pentru că ora prânzului este una dintre cele mai aglomerate perioade într-un restaurant, campania „Descoperă Gustul Profitului” oferă operatorilor un meniu atrăgător, care asigură un profit mai mare și este rapid de preparat. Campania va dura 3 luni (august – octombrie), iar în cadrul ei vor fi implicați atât proprietarii și bucătarii, cât și personalul de servire din restaurante.

retetasucces

La achiziționarea lunară de produse Unilever Food Solutions, locațiile vor primi kit-ul „Gustul Succesului”, format din broșuri UFS care să îi ajute la eficientizarea activităților din bucătărie și un set de rețete avantajoase pentru meniul zilei. Cele 20 de rețete (câte 4 feluri propuse pentru fiecare zi a săptămânii) sunt explicate în detaliu atât din punct de vedere al realizării lor, cât și din punct de vedere al costurilor, timpului și resurselor pe care le implică. Pentru a populariza noua ofertă de prânz, restaurantele vor beneficia și de meniuri speciale, care pot fi adaptate zilnic.

Kit-ul de materiale „Gustul Succesului” (format din broșura Rețetele Succesului, meniul special și o tablă magnetică utilă în organizarea activităților din bucătărie) este oferit la achiziționarea lunară (în lunile august, septembrie și octombrie) de produse UFS în valoare de 400 de lei + TVA.

La achiziționarea lunară de produse UFS în valoare de 1.200 de lei + TVA, restaurantele vor primi kit-ul de materiale „Gustul Succesului” și un people stopper la finalul campaniei. De asemenea, după implementarea ofertei, locațiile vor beneficia și de un program de motivare a personalului de servire. Restaurantele vor fi vizitate de mystery consumers care vor confirma dacă ospătarii recomandă meniul zilei și dacă locațiile folosesc materialele furnizate de Unilever Food Solutions ca să promoveze oferta. În acest caz, ospătarii vor fi răsplătiți cu premii.

meniulzilei5

Implementarea Meniului Zilei oferă posbilitatea servirii unui număr mai mare de porții într-un timp mai scurt și minimizând risipa din bucătării. Chefii pot economisi timp și resurse folosind produse UFS, aducând astfel mai multă eficiență în bucătării. Stimularea participării personalului de servire îi poate încuraja ca pe viitor să adopte o atitudine mult mai orientată către nevoile clientului. Pe termen lung, restaurantele își pot mări profitul și pot extinde aria de clienți.

Pe parcursul campaniei, reprezentanții UFS vor monitoriza creșterea numărului de clienți, iar la finalul său, restaurantul cu cel mai mare profit va apărea într-o revistă de trade (într-un interviu cu proprietarul și bucătarul locației) și pe pagina de Facebook a Unilever Food Solutions România.

Pentru mai multe informații privind campania, puteți accesa www.inspiratiezidezi.ro

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302