Doi tineri din Dej triumfă în Arena Bucătarilor 2017, sub egida Selgros

Doi tineri din Dej triumfă în Arena Bucătarilor 2017, sub egida Selgros
person Horeca
access_time_filled

concurenti si juriu AB

Dejeanul Emanuel Mocan, în vârstă de 21 de ani, este câștigătorul celei de-a noua ediții a competiției Arena Bucătarilor, în urma finalei desfășurate pe 18 noiembrie la Romexpo. Competiția Arena Bucătarilor Juniori a fost câștigată de Alin Vălean, tot un tânăr clujean.

Emanuel Mocan, discipol al celebrului chef Cezar Munteanu, a convins în finală juriul format din maeștri ai artei culinare din România, Franța, Rusia și Polonia în fața celorlalți șapte contracandidați ai săi. El va reprezenta România la competiția Les Chefs en Or care va avea loc anul viitor, la Paris. Manu, cum îi spun prietenii, nu este la prima participare la Arena Bucătarilor – în 2014, el a câștigat competiția la secțiunea de juniori. Trofeul din 2017 nu face decât să confirme ascensiunea constantă a unei noi stele a gastronomiei românești. Manu gătește de la 14 ani și spune că ambiția lui este să aducă măcar o stea Michelin în România.

Cât despre Alin, câștigătorul de la Juniori, acesta lucrează la restaurantul unui complex turistic din Dej și a fost pregătit pentru competiție chiar de concitadinul său, Emanuel.

Actul final al celei de-a noua ediții a competiției de gătit deschisă bucătarilor profesioniști, „Arena Bucătarilor”, a avut loc la București, pe 18 noiembrie 2017, în pavilionul Selgros din cadrul târgului RomHotel. Competiția a fost urmărită la fața locului de numeroși profesioniști și pasionați de bunătățuri – inclusiv de vedete precum Andreea Esca, Laura Cosoi, Răzvan Exarhu – dar și de numeroși bloggeri culinari (participanți la campania Selgros caută pasiunea – Chef pentru o zi), precum și profesioniști din industriile ospitalității.

Despre Arena Bucătarilor:

Selgros a organizat și găzduit competiția Arena Bucătarilor, concurs destinat gastronomilor din România, aflat acum la cea de a noua ediție.

 DSC2952Devenită deja tradiție, competiția și-a propus să premieze priceperea și măiestria celor mai pasionați Chefi care demonstrează juriului, prin tehnici ingenioase de preparare a bucatelor, că merită unul dintre premiile oferite de Selgros România.

Despre Selgros Cash&Carry România

Selgros Cash&Carry România este unul dintre cei mai importanți operatori din comerțul românesc. Compania și-a început activitatea pe piața locală în 2001, iar în prezent deține 22 magazine în București, Brașov, Iași, Târgu Mureș, Oradea, Cluj, Ploiești, Timișoara, Craiova, Bacău, Galați, Brăila, Arad, Suceava, Constanța, Alba-Iulia și Bistrița.

Din 2011, compania este parte a Transgourmet Holding AG cu operațiuni în Elveția, Franța, Germania, Austria, Polonia, România și Rusia.  

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302