Noutățile Salonului Național de Vinuri al României – VINTEST 2014

Noutățile Salonului Național de Vinuri al României – VINTEST 2014
person Horeca
access_time_filled

salonvintest2014Salonul Național de Vinuri al României, VINTEST București, ediția a 4-a, va avea loc la Sala Palatului, în perioada 24-26 octombrie.

Ediția din acest an este dedicată Campaniei IUBESC VINUL ROMÂNESC, o initiativă Lucia Pîrvu și Asociația de Cultură și Promovare a Vinului VINVEST, susținută de Partenerul Oficial – Domeniile Anastasia. Campania s-a desfășurat în toate zonele viticole ale țării, pe o suprafață de peste 2500 de km, cu precădere în zona Dealu Mare – Vrancea. Scopul campaniei constă în promovarea vinurilor românești, a cramelor ca destinații turistice, a profesioniștilor din industria vinului, precum și a producătorilor de utilaje de viticultură și vinificație.

Universitățile partenere (Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București – Facultatea de Horticultură, Universitatea Lucia Blaga din Sibiu – Facultatea de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului, Universitatea din Craiova – Facultatea de Agronomie și Horticultură) organizează vizite la VINTEST cu grupuri de câte 30-40 de studenți masteranzi.

La VINTEST 2014 veți avea ocazia să degustați vinuri în compania celor mai buni somelieri și oenologi, să aflati detalii despre evolutia vinului în baric direct de la producătorii de butoaie, să interacționați direct cu reprezentanții companiilor de utilaje. Pe lângă participanții din Germania (Scharfenberger Maschinenbau, Braun Maschinebau) și Ungaria (Trust Hungary), s-au înscris cincisprezece producători de vinuri românești: Domeniile Anastasia, Budureasca, Domeniile Sâmburești, Domeniul Vlădoi, Vinarte, Domeniile Ostrov, Casa Panciu, Asociația Èšara Vinului Alba, Domeniile Boieru, Pivnițele Logos, Domeniile Franco-Române, Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Vitivinicolă Pietroasa, Domeniile Sara, Domeniile Dealu Mare Urlați, Crama Dealul Dorului. Butoaiele obținute din stejar românesc marca Vallah vor fi prezentate la standul Unicom Wood Production. De asemenea, veți avea ocazia să admirați o parte din exponatele care aparțin Muzeului Crama 1777 din Valea Călugărească.

În cadrul evenimentului VINTEST se va desfășura și Cupa Bucureștiului în Artă Culinară organizată de Asociația Bucătarilor și Cofetarilor din Turism, o asociație non-profit, al cărei istoric se întinde pe parcursul a 43 de ani. Bucătari premiați la mai multe concursuri naționale și internationale vor oferi publicului vizitator un spectacol gastronomic de excepție: sculpturi în fructe și legume, torturi monumentale, delicatese sărate și dulci, toate pregătite conform celor mai noi tendințe culinare.

În acest an, Salonul va beneficia de prezența a doi invitați speciali: Juan Mendiola Huyamares, degustător international OIV, și Carlos Cueto Carrion, consilier la Ministerul Relatiilor Externe Peru, consul Peru în Europa de Est. Sâmbătă, 25 octombrie 2014, va avea loc o degustare de vinuri din soiul autohton Fetească Neagră în compania celor doi invitați.

Vizitatorii vor beneficia zilnic de premii în vin, vor avea loc tombole din oră în oră, urmând ca duminică, 26 octombrie, ora 14.00, să fie anunțat marele câștigător. (Nu uita: Cumperi bilet la VINTEST și poți câștiga greutatea ta în vin!)

Biletul costă 20 de lei și poate fi achiziționat la intrare. În prețul biletului e inclus un pahar de vin inscripționat cu sigla evenimentului.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302