O nouă ediție “Il Gusto d’Italia” în magazinele METRO

O nouă ediție “Il Gusto d’Italia” în magazinele METRO
person Horeca
access_time_filled

ilgustoditaliaMETRO Cash & Carry România sărbătorește Ziua Națională a Italiei, prin cea de-a treia ediție a programului „Il Gusto d’Italia”. În perioada 30 mai – 12 iunie 2013, METRO promovează cultura și gastronomia Italiei, clienții companiei fiind așteptați la magazinele companiei din întreaga țară. Aceștia vor putea beneficia de o ofertă promoțională la peste 700 de produse cu specific italian, dar și de alte activități culinare speciale.

Programul Il Gusto d’Italia se bucură, pentru al treilea an consecutiv, de susținerea Ambasadei Italiei la București și a Institutului Italian de Comerț Exterior București.

„Sunt onorat că METRO Cash and Carry România participă la cea de-a 5-a ediție a Festivalului Italian oferind vizibilitate și promovare produselor noastre. Îmi doresc foarte mult ca această inițiativă să îmbunătățească colaborarea în domeniul agroalimentar și gastronomic între România și Italia, la fel ca în edițiile precedente”, a declarat E.S. domnul Diego Brasioli, Ambasadorul Italiei la București.

La rândul său, domnul Mario Iaccarino, director al Biroului de la București al ICE-Agenția pentru Promovarea în Străinătate și Internaționalizarea Societăților Italiene a declarat că: „Produsele alimentare italiene sunt din ce în ce mai iubite de către consumatorul român, care știe să aprecieze calitatea și varietatea lor regională și teritorială. Cultura gastronomică italiană face deja parte din obiceiurile alimentare ale românilor, care, în viața cotidiană, alternează tot mai adesea mâncărurile tradiționale cu o pasta sau o pizza. Sunt convins că inițiativele precum cea organizată de METRO Cash & Carry România, devenită deja o tradiție, sunt foarte utile întrucât permit consumatorilor români să aprecieze varietatea și calitatea produselor enogastronomice italiene, stimulând în același timp utilizarea acestora în alimentația cotidiană”.

Oferta „Il Gusto d’Italia”, cu peste 700 de produse cu specific italian, include alimente din categorii variate: brânzeturi, carne procesată (mezeluri), paste, sosuri, legume, fructe, pește, vinuri, sortiment variat de capere, anghinare, ulei măsline, oțet balsamic și cafea italiană. Dintre acestea, 70 de produse aparțin unor mărci italiene recunoscute la nivel internațional.

„Suntem încântați să organizăm cea de-a treia ediție Il Gusto d’Italia. Succesul înregistrat de edițiile anterioare ne-a convins să transformăm acestă sărbătoare într-o tradiție METRO Cash & Carry România. Prin Il Gusto d’Italia încercăm să le oferim clienților noștri o experiență autentică, atât din punct de vedere culinar, prin degustări și demonstrații specifice bucătăriei italiene, cât și din punct de vedere cultural, prin organizarea unei expozitii fotografice cu imagini din Italia, și prin momente muzicale specifice acestei zone. Clientii noștri METRO sunt invitați să se bucure de activități speciale și de promoții pregătite cu ocazia Zilei Naționale a Italiei”, a declarat Dusan Wilms, Director General METRO Cash & Carry România.

După succesul înregistrat de edițiile precedente ale „Il Gusto d’Italia”, METRO România aduce, și în acest an, spiritul italian în magazinele sale, prin activități care celebrează cultura și gastronomia Italiei.

La finalul fiecărei săptămâni din perioada menționată, clienții METRO Cash & Carry România vor putea asista la sesiuni de degustare, oferite de parteneri ai companiei și demonstrații culinare susținute de clienții companiei din segmentul HoReCa.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302