Piaţa vinului românesc dă semne de revenire în 2011

Piaţa vinului românesc dă semne de revenire în 2011
person Horeca
access_time_filled

Pe fondul crizei economice, piața totală a vinului a scăzut de la cca. 450 milioane euro la circa 350 milioane euro în ultimii trei ani, a anunțat săptămâna aceasta Patronatul Național al Viei și Vinului (PNVV). În acest context producătorii și comercianții de vinuri au trebuit să se readapteze la o nouă formă a cererii, îndreptată îndeosebi către vinurile din categoriile medium și ieftin, vinurile din categoria premium înregistrând scăderi semnificative în cota de piață. 
vinuriPNVV explică importurile masive de vin din cursul anului 2011 prin producția scăzută de vin național în 2010 și tendința marilor producători/îmbuteliatori de a acoperi nevoia de consum din piața internă.
Anul 2011 aduce însă vești bune pentru piața vinului românesc. PNVV prognozează pentru această toamnă o producție de vin peste media ultimilor ani, și anume circa 6.5 milioane hl vin. Și din punct de vedere calitativ, strugurii de anul acesta au un potențial oenologic ridicat, asemănător cu cel din 2009, potrivit reprezentanților PNVV.
„Insolația prelungită din ultima lună a determinat o acumulare foarte bună a zaharurilor ceea ce va genera calitate ridicată a vinului din producția 2011, iar diferențele semnificative de temperatură între zi și noapte contribuie la îmbogățirea potențialului aromatic al vinurilor”, se arată în comunicatul de presă emis de PNVV.
În ultima parte a anului apar semne ale revitalizării pieței de consum de vinuri și, în acest context, PNVV prognozează stabilitatea pieței.
„Creșterea consumului de vin va putea fi susținută prin 2 măsuri complementare: educarea continuă a consumatorului somelierde vin prin proiecte individuale ale producătorilor de vin și prin promovarea în comun a conceputului de „consum moderat de vin românesc”.
Pe această direcție, Patronatul Național al Viei și Vinului își propune să inițieze în cel mai scurt timp 3 proiecte ample: formarea profesională a somelierilor – care va avea impact în creșterea pieței de HoReCa, promovarea vinurilor românești în rândurile studenților și promovarea, împreună cu celelalte patronate din industria alimentară a conceptului „Cumpără alimente produse în țara ta”.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302