Primul trimestru din 2012 pune piaţa berii în dificultate

Primul trimestru din 2012 pune piaţa berii în dificultate
person Horeca
access_time_filled

Pe fondul puterii de cumpărare scăzute a românilor, piața berii din România a înregistrat pe primul trimestru din 2012 o scădere de 5%. După un an 2011 în care s-a făcut simțită o stabilizare a pieței, consumul de bere din România corespunzător primului trimestru al anului în curs a înregistrat o scădere de 5%, comparativ cu perioada similara a anului precedent.
Facând o comparație cu rezultatele primului trimestru al anului 2008, un an de referință pentru istoria pieței din punct de vedere al consumului înregistrat, scăderea pe primele trei luni ale anului 2012 este dramatică, atingând un procent istoric de 23%.

bere0
„Scăderea consumului de bere în primul trimestru din 2012 a fost influențată în special de vremea rece și zăpada abundentă din ianuarie – februarie care a făcut ca oamenii să renunțe la bere. Acest factor s-a adăugat unui context deja nefavorabil, respectiv faptul că românii își numără fiecare leu, ceea ce face ca și un produs popular, așa cum este berea, să fie mai puțin accesibil. Dacă în medie un european trebuie să muncească 8 minute pentru a-și permite o bere, un român trebuie să muncească o jumătate de oră pentru o bere”, a declarat dl. Constantin Bratu, Director general al Asociației Berarii României.
Datele recente referitoare la evoluția pieței confirmă un trend negativ care începând din 2008 marchează industria berii din România, conducând la întocmirea unui bilanț nefavorabil. Puternic lovită de criza economică care a indus o scăderea majoră a puterii de cumpărare a românilor, piața berii s-a confruntat în ultimii ani cu o contracție importantă la nivelul consumului, scăderea cumulată în anii 2009 și 2010 atingând 16%. Perioada de acalmie din 2011, când piața a dat semne de stabilizare, a fost înlocuită în chiar primele trei luni ale anului 2012 de reluarea declinului.
Scăderea consumului de bere la nivelul pieței a avut în cei deja patru ani de recesiune profunde implicații negative la nivelul întregii industrii a berii, în special de natură socială. Astfel, în doar trei ani, numărul locurilor de muncă generate de industria berii la nivelul întregii economii a țării, direct și indirect, s-a redus cu un procent important, de 21%, scăzând de la 96.400, la 76.000.
Bere2
În ciuda condițiilor grele cu care s-au confruntat însă, producătorii de bere au rămas importanți contribuitori la bugetul de stat al României. Doar la nivelul anului 2010, un moment extrem de greu pentru industria berii, veniturile la bugetul de stat obținute prin încasările de TVA și alte taxe precum asigurările de sănătate, contribuții sociale, etc., relaționate producției de bere și vânzărilor au fost estimate la 651 milioane de euro, conform studiului Ernst&Young, Contribuția industriei berii la nivelul economiei europene, editia 2011. Potrivit aceluiași raport, valoarea adăugată produsă de industria berii în același an a atins 509 milioane euro, constând în achiziții de bunuri și servicii din alte ramuri ale economiei. Mai mult, industria berii este un sector important al economiei României, având în vedere că 98,4% din berea consumată de români este produsă chiar la ei în țară. 
„Începutul de an ne-a demonstrat încă o dată faptul că puterea de cumpărare încă scăzută a românilor dictează evoluția pieței berii. Pentru noi este un semnal limpede că orice presiune în plus pe buzunarul românului, determinată chiar și de cea mai mică variație în prețul berii pusă pe seama unor factori legislativi, de pildă, independenți de voința producătorilor, se va reflecta într-o scădere a pieței. Pe lângă intenția producătorilor de bere de a recupera acest recul de început de an, sperăm că vom avea în continuare în autoritățile statului un partener care evaluează corect lanțul de implicații la nivelul unei industrii  care aduce valoare in economia României pe un lanț extins, pornind de la agricultură până la servicii”, a adăugat dl. Constantin Bratu, Director general al Asociației Berarii României.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302