Rezultatele Concursului Național de Ape Minerale 2013

Rezultatele Concursului Național de Ape Minerale 2013
person Horeca
access_time_filled

premiiapemineralePrima ediție a Concursului Național de Ape Minerale s-a desfășurat vineri, 22 noiembrie 2013 la Centrul AROMA din Corbeanca. Juriul concursului, format din somelieri profesioniști din România și Italia, a desemnat câștigătorii competiției. La cele 10 categorii de ape înscrise în concurs, s-au acordat 12 premii.

Brandurile premiate sunt (în ordine alfabetică):
•    Aqua Hercinica
•    Aqua Sara
•    Aro
•    Izvorul Muntelui
•    Panta Aqua (2 premii la 2 categorii)
•    Perla Covasnei
•    Perla Harghitei (3 premii la 3 categorii)
•    Tiva Harghita
•    Vâlcele

Premiile acordate poartă mențiunea „Apă apreciată de juriul Concursului Național de Ape Minerale 2013”. Situația detaliată a premiilor, pe branduri, producători și categorii o puteți consulta în tabelul de mai jos:

Brand

Producător

Premiu la categoria

Aqua Hercinica

Terra Hercinica

Apă de masă plată

Aqua Sara

Quasar

Apă minerală carbogazificată

Aro

Metro Cash&Carry

Apă de masă carbogazificată

Izvorul Muntelui

Izvorul Muntelui

Apă de izvor plată

Panta Aqua

Aqua Szolgáltató

Apă de izvor plată

Panta Aqua

Aqua Szolgáltató

Apă de izvor carbogazificată

Perla Covasnei

Perla Covasnei

Apă minerală carbogazificată

Perla Harghitei

Perla Harghitei

Apă minerală plată

Perla Harghitei

Perla Harghitei

Apă minerală îmbogatită cu CO2 de la sursă

Perla Harghitei

Perla Harghitei

Apă minerală decarbogazificată total sau parțial

Tiva Harghita

Perla Harghitei

Apă minerală natural carbogazoasă

Vâlcele

Wega Invest

Apă medicinală

Prima ediție a Concursului Național de Ape Minerale (CNAM) 2013, care s-a desfășurat vineri, 22 noiembrie, la Centrul Aroma din Corbeanca a fost o reușită pe toată linia. În primul rând, a fost o premieră absolută în România: prima evaluare a apelor minerale românești din punct de vedere senzorial, de către un juriu de 6 somelieri profesioniști din Italia și România. Trei organizații de somelieri și-au dat mâna pentru a forma juriul acestui concurs: Associazione Italiana Sommelier (AIS), Organizația Somelierilor din România (ORS 2011) și Federația Somelierilor din România (FSR). O remarcabilă desfășurare de forțe, care a dovedit interesul crescut al somelierilor pentru această nouă specializare: apa minerală. În al doilea rând, concursul s-a desfășurat într-o totală transparență: producătorii care și-au înregistrat apele în competiție, împreună cu reprezentanții presei, au putut să asiste la toate fazele de degustare, evaluare și notare, care s-au desfășurat în amfiteatrul Centrului Aroma. Nu în ultimul rând, concursul s-a bucurat de prezența directorului general al Societății Naționale a Apelor Minerale, Dumitru RADU, care a transmis un mesaj de susținere din partea autorităților statului. În concluzie, a fost o primă competiție organizată după cele mai înalte standarde ale profesioniștilor gustului, a cărei reușită creează o bază solidă pentru edițiile ce vor urma„, a declarat Răzvan Avram, project manager la BonChef.ro, co-organizatorul evenimentului.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302