ATRA Doftana, la 1 an de la inaugurare

ATRA Doftana, la 1 an de la inaugurare
person Horeca
access_time_filled

atra3La numai un an de la deschiderea oficială, peste 5.000 de oaspeți au trecut pragul pensiunii ATRA Doftana. În luna august pensiunea ATRA Doftana a atins pragul de 80% grad de ocupare, succesul fiind favorizat pe de o parte de recenziile și recomandările excelente ale clienților și pe de altă parte de creșterea naturală din sezonul de vară, se arată în comunicatul remis de agenția Carusel Consulting.
„La finele unui an calendaristic de la deschiderea pensiunii, după eforturi susținute de a oferi clienților noștri servicii de excepție și experiențe memorabile, am reușit să obținem rezultatele dorite. Dacă în primele luni am pornit cu un grad mediu lunar de ocupare de 30-35%, în ultimele luni am reușit să ajungem la 70%, iar pentru luna august estimăm 80%”, afirma Emil Munteanu Managing Partner, ATRA Doftana.
Lansată ca design hotel, pensiunea ATRA Doftana s-a axat pe două categorii importante de public: corporate (pentru întâlniri de management sau team building) și privat, pentru persoanele interesate să se bucure de relaxare, peisaje inedite și experiențe memorabile.

atra2
„Este evident că gradul de ocupare a fost facilitat în ultimul trimestru și de factorul de sezonalitate. Avem însă mulțumirea că am reușit să creăm din ATRA nu doar o opțiune de cazare, ci și o locație interesantă din punct de vedere culinar. Acest fapt se reflectă prin creșterea numărului de vizitatori sosiți la noi strict pentru un prânz sau o cină. Astfel, pe lângă cei aproximativ 3.000 de oaspeți pe care i-am găzduit de-a lungul acestui an, estimăm peste alți 2.000 de vizitatori veniți la ATRA pentru un prânz, o cină sau pentru a participa la evenimentele organizate de noi, precum vernisajul și expoziția RAMON Grosos. Fiecare turist venit la ATRA este important, dat fiind că experiența și recomandarea individuală rămân cea mai bună carte de vizită a serviciilor de calitate”, afirmă Emil Munteanu, Managing Partner, ATRA Doftana.
Din totalul oaspeților găzduiți la ATRA Doftana, 60% au avut ca scop al călătoriei turismul, 40% au menționat ca scop evenimente corporate sau afaceri. Durata medie a sejurului a fost de 2,2 zile, iar creșterea acestei valori va constitui unul dintre obiectivele viitoare ale pensiunii.
atra1
Inaugurată și premiată de Ordinul Arhitecților în 2011, Pensiunea ATRA Doftana este localizată în satul Teșila din Valea Doftanei, județul Prahova, și are la bază conceptul avangardist recunoscut la nivel mondial sub denumirea de „Design Hotel”, reunind facilitățile premium cu designul inovator și cu grija pentru mediul înconjurător. Pensiunea ofera posibilități diverse  de relaxare pentru familii și, deopotrivă, facilități adecvate pentru turismul coporatist.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302