Bucătari profesionişti din toată ţara intră în „Arena Bucătarilor”

Bucătari profesionişti din toată ţara intră în „Arena Bucătarilor”
person Horeca
access_time_filled

În perioada 1-2 septembrie 2011 se desfășoară la București a doua ediție a concursului de gătit Arena Bucătarilor, eveniment dedicat bucătarilor profesioniști din toată țara. Organizată de Selgros Cash&Carry, competiția va reuni anul acesta 50 de echipe de bucătari profesioniși din țară care vor concura la cele 2 secțiuni ale concursului.
gatitPrima secțiune, din 1 septembrie, constă în pregătirea a 2 feluri de mâncare, un fel principal și un desert, având la dispoziție exclusiv ingredientele puse la dispoziție de organizator. De menționat că ingredientele (conținut și cantități) vor fi secrete până la ora începerii concursului și identice pentru toți concurenții.
A doua secțiune, care va avea loc pe 2 august, constă într-un concurs de creație, care presupune prepararea unui fel principal de mâncare din ingrediente liber alese de către concurent dintr-o listă pusă la dispoziție de către organizator.
Juriul va fi compus din cinci persoane, maeștri în arta culinară, reprezentanți ai Asociației Naționale a Bucătarilor și Cofetarilor din Turism (ANBCT), precum și din reprezentanți ai organizatorului. Juriul va lua în considerare în cadrul jurizării cel puțin următoarele aspecte, potrivit informațiilor de pe site-ul competiției: arenaneagragust, inovație în prezentare, pregătire profesională/ preparare corectă, mise-en-place și curățenie. Concurenții sunt selectați dintre clienții organizatorului cu specific gastronomic.
După jurizare, preparatele culinare vor fi oferite spre degustare publicului.
Concursul va fi organizat în aer liber, în parcarea magazinului Selgros Băneasa, între orele 11.00 și 18.00. În cadrul competiției vor avea loc și demonstrații de gătit și degustări.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302