HORA solicită reglementarea bacșișului fără implementarea unui plafon, respectiv a declarației unice în vederea plății CASS

HORA solicită reglementarea bacșișului fără implementarea unui plafon, respectiv a declarației unice în vederea plății CASS
person Horeca
access_time_filled

Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA) solicită Ministerului Finanțelor Publice reglementarea bacșișului fără implementarea unui plafon, respectiv a declarației unice în vederea plății CASS.

Tratamentul fiscal aplicat bacșișului încasat presupune ca veniturile din bacșiș obținute de persoanele fizice să fie considerate venituri din alte surse și impozitate ca atare, prin aplicarea cotei de 10%, indiferent de plafonul sumei câștigate din tips. HORA susține în continuare această inițiativă, precum și implementarea într-un mod transparent și corect, care să nu afecteze veniturile nete ale angajatului.

Astfel, reprezentanții HORA solicită păstrarea propunerii inițiale, fără implementarea unui plafon, respectiv a declarației unice în vederea plății CASS. Pentru o dezvoltare sustenabilă a forței de muncă și pentru transparentizarea industriei, avem nevoie de măsuri care să sprijine operatorii economici, precum și pe angajații acestora”, se arată într-un comunicat semnat de reprezentanții Consiliului Director HORA, respectiv Daniel Mischie – Președinte HORA & CEO City Grill, Dragoș Petrescu – Secretar General HORA & Proprietar City Grill, Ion Biriș – Vicepreședinte HORA & Fondator LOFT, Liviu Popescu – Vicepresedinte & Fondator Fratelli Group și Răzvan Crișan – Co- Fondator & CEO Grupul M60.

impozitarebacsis

La inițiativa Coaliției pentru Dezvoltarea României s-a organizat în urmă cu 2 săptămâni o întâlnire lucrativă în colaborare cu HORA România și FIHR, la care au participat  ministrul Finanțelor, Eugen Orlando Teodorovici, precum și Președintele ANAF, Mirela Călugăreanu.

în cadrul întâlnirii s-a dezbătut pe marginea propunerii inițiate de Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din Romania (HORA), care presupune clarificarea și reglementarea tratamentului fiscal aplicat bacșișului în vederea creării unui sistem fiscal mai relaxat pentru toți jucătorii implicați.

Mai multe detalii despre propunerea inițiată de HORA privind reglementarea bacșișului puteți citi AICI.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302