Sodexo achiziţionează divizia de catering Lenotre a Accor Group

Sodexo achiziţionează divizia de catering Lenotre a Accor Group
person Horeca
access_time_filled

Lenotre_01Agenția Reuters anunță că grupul francez de catering Sodexo a încheiat un acord de achiziție a diviziei de gourmet catering Lenotre de la grupul hotelier Accor pentru suma de 70 de milioane de euro.
Analiștii economici au evaluat valoarea diviziei Lenotre între 50 și 70 milioane de euro, bazată pe câștigurile înainte de deducerea dobânzilor, taxelor, deprecierii și amortizării (EBITDA).
Accor, al patrulea cel mai mare grup hotelier din lume după InterContinental, Marriott și Starwood, a anunțat în luna aprilie că intenționează să vândă Lenotre pentru a reduce datoriile și a se concentra pe nucleul companiei și anume afacerile hoteliere.

 Lenotre-cake
Denis Hennequin, director executiv al Accor a spus în luna mai că lanțul hotelier a primit câteva oferte de la grupuri din industria ospitalității și fonduri de investiții.
Lenotre, care în 2010 a avut vânzări de 105 milioane de euro și 1.400 de angajați, deține boutiques în întreaga lume în care oferă produse de patiserie, meniuri gourmet, produse din ciocolată și dulciuri.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302