Vouchere de vacanță pentru angajații din sistemul public, și în următorii 2 ani

Vouchere de vacanță pentru angajații din sistemul public, și în următorii 2 ani
person Horeca
access_time_filled

Guvernul a decis astăzi ca toți salariații din sistemul public să beneficieze de vouchere de vacanță în valoare de 1.450 de lei și în următorii doi ani. Voucherele de vacanță au reprezentat, în anul 2018, cel mai important sprijin acordat industriei de profil din ultimii ani, având în vedere că cei 1,2 milioane de români din sistemul public au putut deconta aceste vouchere exclusiv în unități de cazare situate pe teritoriul României. Astfel, până în luna noiembrie a acestui an au fost emise vouchere în valoare de peste 1 miliard de lei.

Pentru că este o măsură care și-a dovedit eficacitatea, Guvernul a decis să acorde vouchere atât în 2019, cât și în 2020. Datorită voucherelor, numărul de turiști din România a crescut simțitor. De exemplu, doar pentru luna septembrie, a crescut cu 14 procente numărul turiștilor români care au înnoptat într-o unitate autorizată față de aceeași perioadă a anului precedent. La nivel național, numărul total al turiștilor a crescut cu aproximativ 6%, date valabile pentru perioada de la începutul anului până în septembrie, raportat la anul trecut. A fost o măsură apreciată de către industrie, motiv pentru care reprezentanții acesteia ne-au solicitat să o prelungim și în următorii ani sub aceeași formă”, a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif.

voucheredevacantain2019

Un efect secundar al acestei măsuri a constat și în creșterea cererilor de autorizații pentru unitățile de cazare din România. în medie, la nivelul întregii țării, a fost înregistrată o creștere de 10% a cererilor față de aceeași perioadă a anului trecut.

Decizia acordării voucherelor de vacanță pentru următorii doi ani vine după ce Ministerul Turismului și Ministerul Muncii și Justiției Sociale au inițiat o Ordonanță de Urgență care modifică și completează OUG nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, în sensul prorogării termenelor.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302