Un nou hotel Mercure se va deschide la Alba Iulia în al doilea trimestru al anului 2024

Un nou hotel Mercure se va deschide la Alba Iulia în al doilea trimestru al anului 2024
person Horeca
access_time_filled

Accor anunță încă un hotel în portofoliul său din România – noul Mercure Alba Iulia Cetate. Noul proiect va fi primul hotel din Alba Iulia afiliat unui lanț internațional și va fi operațional în al doilea trimestru al anului 2024. Hotelul va funcționa în cadrul unui contract de franciză cu un investitor local, parte a grupului Dentotal, un partener apreciat al Accor, care a deschis deja două hoteluri în cadrul grupului: Mercure Bucharest City Center în 2014 și ibis Styles Bucharest City Center în 2020.

Mercure Alba Iulia Cetate va pune la dispoziția turiștilor 112 camere și apartamente generoase, dispuse pe trei etaje plus mansardă, un restaurant de 282 mp cu terasă exterioară, o sală de evenimente de 430 mp, un centru SPA, un loc de joacă pentru copii în interior și exterior și o parcare exterioară și interioară. Noul hotel va fi situat pe strada Dimitrie Cantemir, la doar trei minute de Cetate și la o distanță de mers pe jos de principalele repere turistice, cum ar fi Catedrala Ortodoxă a Reîntregirii, Catedrala Romano-Catolică, Muzeul Național al Unirii.


Anunțul cu privire la deschiderea primului hotel afiliat la o rețea internațională din Alba Iulia este o dovadă importantă a angajamentului Accor fată de piața din România; acela de a aduce standarde înalte și cele mai recente inovații în domeniul ospitalității în orașele cheie pentru turism și afaceri din țară. A avea un hotel Mercure pe harta orașului consolidează atractivitatea destinației, deoarece îi asigură atât pe oaspeții locali, cât și pe cei internaționali că se vor bucura de aceleași servicii de calitate cu care sunt obișnuiți în întreaga lume„, spune Maria Drăgulin, director de dezvoltare Accor pentru România, Bulgaria, Moldova și Republica Cehă.


Alba Iulia este un oraș uimitor, cu o istorie impresionantă, dublată de un stil de viață contemporan și vibrant. Suntem încântați să facem parte din dezvoltarea orașului și să contribuim la oferta sa turistică, cu un nou hotel de talie internațională. Prin această nouă colaborare, ne consolidăm și mai mult parteneriatul cu Accor Group și ne reafirmăm încrederea în brandul Mercure, pe care l-am adus pentru prima dată în România, în 2014„, adaugă Bogdan Dogariu, reprezentant al grupului Dentotal.


Prin intermediul brandului Mercure, Accor promite o experiență hotelieră complet nouă. Fiecare unitate are un stil propriu și o personalitate unică, inspirate de specificul destinației și de cultura locală. Conform ADN-ului mărcii, hotelurile Mercure au rădăcini în comunitatea locală, oferind o experiență completă și autentică a regiunii, care include bucătăria, meșteșugurile și tradițiile sale.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302