Eforturile proprietarilor de pensiuni, răsplătite cu “Margarete de Aur”

Eforturile proprietarilor de pensiuni, răsplătite cu “Margarete de Aur”
person Horeca
access_time_filled

pensiunealamesteceni1Eforturile proprietarilor de pensiuni pentru menținerea unui nivel ridicat al calității serviciilor din turismul rural, au fost premiate de ANTREC România și Revista Vacanțe la țară, care au decernat vineri, 23 octombrie a.c., premiile „Margareta de Aur” pentru activitatea pensiunilor în 2014. 

La fel ca și anii trecuți, și în cadrul celei de-a XI-a ediții, accentul a fost pus pe rezultatele proprietarilor de pensiuni în menținerea unui nivel ridicat a calității serviciilor din turismul rural. Au fost recompensate rezultatele obținute în păstrarea, evidențierea și promovarea datinilor locale, identitatea gastronomică regională, posibilități de agrement, amenajarea grădinii etc. Festivalurile marca ANTREC au fost, de asemenea, premiate„, se arată într-un comunicat de presă.

Ca noutate, la ediția din acest an au fost premiate pensiunile, organizațiile și persoanele implicate în fenomenul turistic care au oferit veritabile experiențe de vacanță.

Juriul de anul acesta a fost format din: Maria Stoian – conf.univ.dr. – Președinte Fondator ANTREC România; Cristian Alexandru Catană – Redactor șef  Revista Vacanțe la țară, Romeo Crețu – Prof.univ.dr. USAMV – Facultatea de Management și Marius Ioniță, turist fidel al vacanțelor rurale. Selecția și jurizarea au fost făcute în urma propunerilor filialelor ANTREC România, a experților în turism și ca urmare a opiniei turiștilor.

Marii premianți ai Concursului Margareta de Aur:

Marele Premiu Margareta de Aur: Pensiunea La Mesteceni, Sălicea, Cluj – doamna Ioana Oprea

La doar 20 de minute de Cluj Napoca, pensiunea La Mesteceni vă poftește într-o oază de liniște, în inima naturii. Pensiunea dispune de 10 camere de cazare, 8 cu 2 paturi single și 2 cu pat matrimonial. Restaurantul pensiunii oferă atât delicii culinare tradiționale, cât și specialitățile casei. Meniul variat și savoarea deosebită a preparatelor gastronomice se pliază pe gusturile fiecărui oaspete. În curtea generoasă a pensiunii spațiile destinate celor mici sunt dotate cu jocuri și jucării menite să facă cât mai interesantă și plăcută șederea. Locurile de joacă din incinta pensiunii La Mesteceni sunt destinate copiilor cu vârsta cuprinsă între 0 și 3 ani, respectiv 4 și 12 ani. Mini terenul de sport este amenajat cu spații în cadrul cărora se pot practica următoarele sporturi: tenis cu piciorul, baschet, minifotbal. Pensiunea La Mesteceni oferă o piscină pentru adulți și una special amenajată pentru copii, ambele fiind încălzite cu panouri solare.

pensiunealamesteceni3

Marele Premiu pentru păstrarea tradiției locale: Pensiunea Casa Butnarului, Geoagiu de Sus, Alba

Proprietarii pensiunii sunt urmașii „butnarului”, cel care făcea sau repara buțile din sat. Maria și Marian MĂDA colaborează cu meșterii populari din sat, la acțiunile locale organizate de autorități și ANTREC. Sunt finaliști la ediția 2015 a Concursului județean „Cultură pentru cultură” finanțat de Consiliul Județean Alba, unde au prezentat tradițiile, portul și obiceiurile populare din Comuna Geoagiu de Sus.

Marele Premiu pentru varietatea serviciilor de agrement ” Pensiunea Casa cu Tei, Sărata-Monteoru, Buzău

Pensiunea Casa cu Tei din Sărata Monteoru se remarcă prin diversitatea formelor de agrement pe care le oferă și prin succesul organizării de evenimente. Anul trecut, pensiunea buzoiană a găzduit Tabăra Francofoniei, unde tineri olimpici din cinci țări europene au luat parte la activități diverse precum: ateliere de muzică, dans, teatru, activități de orientare turistică, tir cu arcul, tiroliană. Din luna septembrie a acestui an proprietarii au inaugurat piscina pensiunii, unde turiștii pot face tratament cu apă sărată din izvoarele naturale ale stațiunii Sărata Monteoru.

Marele premiu pentru gastronomie: Pensiunea Mama Cozonacilor – Șimon-Bran, Brașov

Marele premiu pentru amenajarea grădinii cu tematică vinicolă: Hanul lui Ureche ” Casa de vinuri Vingex, Urechești, Vrancea

În comuna Urechești, județul Vrancea la Hanul lui Ureche turistul va rămâne surprins de tematica vinicolă a restaurantului și a grădinii acestuia. Oaspeții vor păși pe aleile înconjurate de flori și de spații verzi spre butoaie amenajate în stilul unor foișoare rustice unde pot servi masa din meniul tradițional sau pot face degustări. Fiecare butoi poartă numele unui soi de vin. În grădina hanului sunt amplasate vechi instrumente folosite pentru prelucrarea strugurilor. Tot curtea interioară găzduiește crama pentru degustari cât și mustăria, aceasta din urmă fiind un adevărat muzeu dedicat vinului și tradițiilor vrâncene. Nu lipsesc nici locurile de joacă pentru cei mici, nici arcadele înflorate ce conferă un plus de romantism întregului cadru natural.

Marele Premiu pentru Organizarea festivalurilor internaționale în țară și reprezentarea gastronomiei românești în afara granițelor –  Domnul Attila Daragus ” Turia, ANTREC Covasna

În ultimii ani, ANTREC Covasna prin domnul Attila Daragus s-a remarcat prin organizarea mai multor festivaluri gastronomice precum: Festivalul Pomana Porcului, Festivalul Gastromozaic, Festivalul Bulzului și Gătitului în aer liber. Totodată, remarcăm participarea la peste 30 de festivaluri internaționale, unde domnia sa a promovat cu mândrie gastronomia și tradițiile autentice.

Marele Premiu pentru experiențe de vacanță: armonizarea programelor turistice cu specificul regional – Fundația „Michael Schmidt”

Datorită Fundației „Michael Schmidt”, satul Criț din comuna Bunești, județul Brașov, devine un reper din ce în ce mai vizibil pe harta turismului românesc. Unul dintre proiectele de suflet ale Fundației este reconstruirea după planurile originale și includerea în circuit turistic a fostei case parohiale din Criț. Mai mult decât atât, au fost achiziționate și două curți săsești cu scopul transformării lor în spații tradiționale, locuri în care vor fi readuse la viață meșteșugurile tipice sașilor (ateliere de tâmplărie, de potcovit cai, prelucrarea pielii), pregătirea vechilor rețete gastronomice (coacerea pâinii, prăjituri și plăcinte de cas㸠pregătirea cărnii la baiț, prepararea lichiului) etc. Turiștii pot parcurge traseele cicloturistice din zonă, pot pleca la vânătoare de trufe, pot asista la concerte de orgă în incinta bisericii din Criț și multe alte experiențe de vacanță de neuitat promovate și în cadrul Săptămânii Haferland, eveniment organizat de Fundație.

Diplome de apreciere

Diplomă de apreciere pentru: Susținerea creativă a turismului rural și tradițiilor românești pe tărâmuri americane ” domnului Simion Alb ” Director Biroul de Turism America

Diplomă de apreciere pentru: Promovarea vacanțelor la țară pe mapamond: doamnei Ana Maria-Caia, redactor șef Revista 7 Seri ” Emisiunea Călătorii ” Radio France International

Diplomă de apreciere pentru  Programe de promovare a autenticității locale: „Acasă la Brâncuși” ” Consiliul Județean Gorj, domnului Ion Călinoiu ” Președinte CJ Gorj.

Diplomă de apreciere pentru: Promovarea autenticității satului românesc în mediul urban: Site-ul Èšărăncuța Urbană „ doamnei Roxana Toma

Diplomă de apreciere pentru: Susținerea tradiției românești peste hotare și încurajarea tinerilor artiști români din Viena ”  Asociația Culturală „Mihai Eminescu”, Austria ” doamnei Laura Hant

Diplomă de apreciere pentru Aniversarea a 25 de ani de activitate ANAT

Diplomă de apreciere pentru: Promovarea turismului prin artă și cultură ” Programul Catena pentru Artă: doamnei Anca Vlad ” Președinte Fildas și Catena Grup

Premii speciale

Categoria Tradiție Locală:

Premiu special pentru autenticitatea amenajării interioare: Pensiunea Dumbrăvița, Vrancea
Premiul special pentru îmbinarea tradiției maramureșene cu confortul contemporan: Pensiunea Casa Ancutei, Botiza, Maramureș
Premiul special: Cameră cu stil: Casa Radu, Snagov, Ilfov
Premiu special Casă cu stil: Conacul Brătescu, Bran, Brașov
Premiul special „Gazdă ospitalieră” Pensiunea Carmen, Moieciu

Categoria: Agrement

Premiu special pentru organizarea școlilor și taberelor de echitație: Pensiunea Maggie’s Ranch, Râșnov, Brașov
Premiu special pentru promovarea turismului activ/sportiv: Complex Cheile Gradistei, Moieciu-Fundata, Brașov
Premiu special pentru varietatea circuitelor pe Dunăre: Pensiunea Steaua Dunării, Eșelnița, Mehedinți
Premiu special pentru programe de călărie prin Parcul Național Piatra Craiului – Pensiunea Prestige, sat Peștera-Moieciu Premiu special pentru încurajarea turismului activ: Pensiunea Bellamy – Poarta Raiului, Munții Șureanu, Alba

Categoria: Gastronomie

Premiu special pentru aducerea în actualitate a rețetelor tradiționale: Hanu Ancuței, Tupilați, Neamț
Premiu special pentru meniu diversificat: Pensiunea Leonardo, Bolotești, Vrancea
Premiu special: reprezentarea gastornomiei locale în cadrul evenimentelor de turism – Complexul turistic Vank din Arieșeni

Categoria: Organizare Festivaluri

Premiul special pentru continuitatea organizării Festivalului Răciturilor ” domnul Radu Ciobanu – ANTREC Gorj
Premiul special: Mozaic gastronomic: Festivalul Cârnaților de Pleșcoi, – Pensiunea Casa Matei, Berca, Buzău ” Doamna Simona Tănase
Premiu Special pentru păstrarea tradițiilor Sărbătorilor de iarnă: FESTIVALUL  DATINILOR ȘI OBICEIURILOR DE IARNĂ, Vorona – ANTREC Botoșani, doamna Tatiana Furdui

Categoria: Experiențe de vacanță

Premiu special: Circuite tematice în Delta Dunării: Descoperă Delta Dunării
Premiu special pentru circuite tematice interne:  Programul „Două castele într-o zi” ” Travel Maker, domnul Dorin Ivașcu
Premiu special: Susținerea vacanțelor romantice ” Domnul Gheorghe Fodoreanu ” Invitation Travel

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302