Travel Trends 2022

person Cătălina Matei
access_time_filled

Pandemia covid-19 s-a resimțit puternic în segmentul turismului global, cheltuielile pentru sectorul internațional de travel scăzând cu 75% în 2020. A fost unul dintre primele sectoare care s-a închis și pare să fie printre ultimele în procesul anevoios al redeschiderii. Un studiu al companiei de cercetare Euromonitor Internațional relevă tendințele de revenire ale acestui segment de piață și motoarele ce îl pun în mișcare.

Sejururile contractate în ultimul an dovedesc o cerere reținută a călătorilor în a explora și descoperi locuri noi, culturi și experiențe. Cele mai mari piedici ce stau în calea procesului de redresare a turismului sunt acțiunile guvernamentale haotice și lipsite de unitate în ceea ce privește restricțiile, călătoriile transfrontaliere și pașapoartele de sănătate.
Situația dificilă cu care se confruntă sectorul de travel a determinat ca multe companii ce activează în turism să-și adapteze sau transforme integral operațiunile, produsele și serviciile. Transformarea unui întreg sector nu este însă ușoară. Este nevoie de o regândire completă a afacerilor, în special atunci când vine vorba de managementul destinației și dezvoltarea durabilă.
Cu o viziune globală a impactului și instrumente digitale mai bune, există însă oportunități de a merge pe calea sinuoasă ce duce la recuperare, adaptare și reziliență, conform unui studiului Euromonitor Internațional.

Perspectivă globală
În ciuda progreselor majore în ceea ce privește vaccinările, interdicțiile și restricțiile de călătorie rămân în vigoare în majoritatea țărilor din lume. Există inconsecvențe mari în reglementările transfrontaliere care împiedică redeschiderea granițelor. Distribuția vaccinurilor nu este egală, lăsând regiunile în curs de dezvoltare în urmă în acest proces. În plus, anumite destinații sunt deschise și închise în mod regulat, adesea fără motiv. Lipsa de interoperabilitate între diferitele sisteme digitale de sănătate afectează repornirea sectorului, iar lipsa unui standard de referință uniform este o problemă, de asemenea, în calea redresării.
Turismul intern reprezintă un substitut temporar pentru turismul internațional, cheltuielile din acest segment ajungând, în 2021, la 69% față de nivelurile de dinaintea crizei.
Unele țări urmăresc o strategie de „zero covid”, în timp ce altele adoptă o abordare mai dură – „a trăi cu virusul”. În genere însă, atitudinea față de riscuri înăbușă, de asemenea, revenirea acestui sector încercat.

Turismul, evoluție independentă de economie
PIB-ul global a scăzut cu 3,2% în 2020, însă se așteaptă o redresare economică puternică, de 5,9% în 2021. Cu toate acestea, pare că turismul se decuplează de factorii macroeconomici, adoptând noi valori pentru măsurarea succesului turistic, cum ar fi fericirea și bunăstarea călătorilor.
În cel mai bun caz, prognoza de călătorie prevede că abia în 2024 sectorul se va bucura de nivelurile de cheltuieli de dinainte de pandemie. În cel mai rău caz, atingerea nivelurilor de vârf de dinainte de pandemie ar putea fi amânată până în 2026, mai ales dacă noile variante ale virusului complică eficacitatea vaccinurilor.

Pandemia accelerează digitalizarea
În 2020, 41,3% dintre companiile de turism au lansat o aplicație mobilă sau un site web. Conform Euromonitor Internațional, se preconizează că 26,8% din totalul vânzărilor de călătorii vor fi rezervate prin mobil până în 2026, adică o valoare de 774 miliarde USD.
Păstrând domeniul tehnologiei, se poate spune că multe dintre inovații au apărut ca răspuns la pandemie, inclusiv aplicațiile digitale de sănătate, care folosesc coduri QR și biometrie pentru a transfera date într-un mod sigur și securizat. 71,1% dintre companiile de turism văd aplicațiile digitale de sănătate/pașapoartele de vaccin ca o modalitate de a funcționa în siguranță, dar și alte măsuri, cum ar fi testarea și urmărirea contactelor.

Turism și sustenabilitate
Recentul raport al Grupului Interguvernamental pentru Schimbări Climatice (IPCC) 2021 a arătat că există dovezi științifice că influența umană a încălzit atmosfera, pământul și oceanele.
Sondajul Euromonitor Internațional demonstrează că afacerile din sectorul turism fac mari progrese în ceea ce privește mentalitatea și obiectivele lor de sustenabilitate. 58% dintre companiile de turism au implementat un program de sustenabilitate în 2021, în creștere cu 2,9% față de 2020. Programele de durabilitate sunt integrate în dezvoltarea de noi produse, 53,3% dintre afaceri asigurându-se că elementele caracteristice și inițiativele de sustenabilitate sunt încorporate în dezvoltarea de noi produse.

Europa
Fiind cea mai matură destinație turistică regională, rata de redresare în Europa este de așteptat să fie lentă. Se estimează că va dura șase ani până la revenirea cheltuielilor din turismul internațional la nivelurile de dinainte de criză. Astfel, Europa va continua să se bazeze, în mare măsură, pe călătorii din interiorul continentului. Pe parcursul anului 2020, dependența de aceștia a crescut la 83% din totalul călătoriilor și la 75% din cheltuieli.
Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor publică actualizări săptămânale cu privire la sistemul de informare al UE pentru călătorii, pe baza cazurilor și a deceselor. Libertatea de mișcare este oferită de Certificatul UE Digital covid-19, lansat în iulie 2021. Persoanele cu acest certificat, ce implică și o doză dublă de vaccinuri, aprobate de UE, sunt scutite de restricțiile de călătorie, inclusiv de carantină.
În toată Europa, această dovadă a deținerii certificatului este din ce în ce mai necesară pentru a intra în restaurante, cafenele, hoteluri și alte facilități de agrement, cum ar fi festivaluri, cinematografe, cluburi și stadioane sportive.
Pe lângă pandemie, Europa s-a confruntat cu realitățile încălzirii globale. În Germania și Belgia au fost inundații grave, iar în Grecia și în sudul Mediteranei, incendii. Sute de milioane de euro au fost dedicate pentru recuperarea zonelor afectate de aceste evenimente. Dezastrele naturale vor trebui, din ce în ce mai mult, luate în considerare în planificarea călătoriilor.

SUA și America Latină
Turismul intern din SUA salvează industria de travel locală, cel puțin pe termen scurt, după ce aceasta a scăzut cu 30% în 2020. Potrivit IATA (Asociația Internațională a Transporturilor Aeriene), traficul intern de pasageri aerieni a revenit aproape la nivelul din 2019, în august 2021. Se estimează că procentele de dinainte de criză vor reveni până în 2024.
SUA nu deține o bază de date națională de sănătate și se bazează pe sectorul privat în ceea ce privește acreditările de vaccin.
Afacerile din turism în SUA arată un nivel ridicat de implicare pentru îmbunătățirea călătoriei clienților, 63% dintre respondenți spunând că este o prioritate și 53,7% dorind să devină mai centrați pe persoană.
43,7% dintre companiile de turism din America de Nord, dar și America Latină, se aliniază cu obiectivele ONU. Egalitatea de gen este de mare interes în America de Nord, în timp ce America Latină demonstrează o dedicare pentru a genera energie curată, la prețuri accesibile.
Aplicațiile mobile sunt furnizate de 37,7% dintre companiile de turism din America de Nord, cu check-in-ul pe mobil și serviciul pentru clienți 24 de ore din 24 în domeniile principale de interes. În America Latină, procentul în acest sens este de doar 23,3%.

Asia
Reînceperea călătoriilor în Asia Pacific se dovedește a fi o provocare, chiar și pentru coridoarele prioritare precum Hong Kong și Singapore. Pe de altă parte, destinații precum Maldive revin bine, valoarea încasărilor dublându-se în 2021, în mare parte pentru că destinația a adoptat o abordare deschisă în privința oaspeților, respectiv fără carantină obligatorie, încă de la jumătatea anului trecut. În iulie 2021, Thailanda a lansat o schemă care permite intrarea vizitatorilor străini complet vaccinați, fără cerințe de carantină. Schema prevede ca localnicii să fie vaccinați în proporție de 70˚.
Asia Pacific demonstrează o implicare mare în ceea ce privește automatizarea/robotica, rețelele 5G, biometria, cloud-ul și big data, ceea ce confirmă cât de avansată este regiunea în ceea ce privește adaptarea digitală.
În ciuda faptului că marea majoritate a consumatorilor au smartphone-uri, doar 46,73% dintre companiile de turism din Asia Pacific au oferit o aplicație mobilă în 2021. De departe, cea mai importantă aplicație este check-in-ul cu autoservire.

Orientul Mijlociu și Africa
Este de așteptat ca Orientul Mijlociu și Africa să fie ultimele regiuni care se vor recupera, fiind nevoie de câțiva ani pentru ca banii cheltuiți în scop turistic să genereze recuperarea pierderilor cauzate de pandemie. Se estimează că banii cheltuiți pentru turism internațional vor atinge 40% din nivelul de dinaintea crizei, până la sfârșitul anului 2021.
Varianta beta a virusului covid-19, care a fost descoperită prima dată în Africa de Sud, complică perspectivele de recuperare, astfel că pierderile de venituri nu vor fi recuperate aici decât după 2026.
Prognoza pentru Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite este similară.
În ce privește Dubai, în ciuda cerințelor de intrare foarte lejere pentru călătorii vaccinați, cererea va rămâne redusă, încasările urmând să crească cu 25% în 2022.
Qatar va găzdui Cupa Mondială masculină FIFA în T4 2022, eveniment care este de așteptat să crească încasările din turism cu 17,8%, în acel an.
Orientul Mijlociu și Africa dețin a doua cea mai scăzută penetrare a vânzărilor de călătorii online, după America Latină. Se preconizează că 52% din călătorii vor fi rezervate online până în 2026, dintre care un sfert de pe mobil, în creștere de la 18,8% în 2021.
37% dintre companiile din Orientul Mijlociu și Africa declară că vor investi în automatizare, prin tehnologii precum AI (Artificial Inteligence), 5G și robotică, pentru a-și proteja afacerea în viitor.

Concluzii
Ziua în care călătoriile internaționale și cheltuielile vor depăși nivelurile de vârf din anul 2019 este așteptată cel mai devreme în 2024, eventual cu o recuperare accelerată în 2022, datorită progreselor generate de vaccinuri.
Turismul trebuie să tindă către un model cu focus pe calitate și nu cantitate. Accesul la instrumente digitale este vital pentru a stimula inovația în cadrul operațiunilor, dezvoltarea de noi produse și pentru a valorifica relațiile emoționale cu consumatorii.
Inovația este fundamentală pentru a veni în întâmpinarea riscurilor climatice tot mai mari, schimbărilor demografice, sociale și tehnologice, despre care pandemia a demonstrat că pot avea un impact mare asupra comportamentului consumatorilor.
În cele din urmă, adaptarea, creativitatea, conștientizarea climatului, diversitatea sunt bazele pentru renașterea călătoriilor. Odată cu conturarea inovației în ceea ce privește călătoriile digitale, durabile și sigure, există speranțe mari pentru o recuperare mai bună pe termen lung.

Un articol scris de Cătălina Matei pentru ediția 106 a revistei Horeca România.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302