17 ani de vin într-o carte pentru amatori și profesioniști: „Connaisseur fără ifose”, de Cezar Ioan

17 ani de vin într-o carte pentru amatori și profesioniști: „Connaisseur fără ifose”, de Cezar Ioan
person Horeca
access_time_filled

cartevinCezarIoan184 de pagini de educație despre vin pusă în cuvinte pe care le folosim în fiecare zi – aceasta este cartea publicată recent la Editura GastroArt și semnată de cel mai vechi jurnalist de vin din România, Cezar Ioan.

“Connaisseur fără ifose / Tot ce au vrea să știi despre vin. Și ceva în plus” concentrează experiența dobândită de autor în cei 17 ani de activitate în domeniu – în calitate de jurnalist fondator al revistelor Connaisseur și Vinul.ro și organizator de concursuri și evenimente de profil.

“Cele câteva porunci (cam zece) ale băutorului de vin”, “Cum scoatem banii din buzunar pentru vin”, “Chiar – cât costă vinul bun la magazin. Dar la restaurant”, “Care sunt soiurile mai bune și de ce”, “Ce vinuri nu îmi plac și de ce” – sunt doar câteva dintre titlurile celor 20 de capitole ale cărții – care promite cititorilor accesul la cunoaștere facilă în domeniu.

Un alt capitol important îl constituie “dicționarul vinului”, care explică principalii termeni folosiți și corelațiile dintre aceste cuvinte și trăsăturile fundamentale ale acestei băuturi – dar autorul nu se ferește să-și dezvăluie preferințele personale în ceea ce privește cramele despre care crede că “au ridicat România”. Contextul – gastronomic, economic și cultural – în care există vinul face și el obiectul unor ample părți din volum, oferind o perspectivă care depășește simpla “cunoaștere prin simțuri”.

Cezar Ioan este inițiator al mișcării culturale pentru promovarea produselor tradiționale “Revoluția Pleșcoi” (2005) și al primului Congres național pentru gastronomia și vinurile din România (2017-2019). Articolele și evenimentele la care a fost inițiator sau co-organizator au condus, în primăvara lui 2019, la legiferarea de către Parlament a primei duminici din octombrie drept Zi națională a gastronomiei și vinurilor din România. A fost distins cu Premiul Radu Anton Roman în 2006, este membru în comisiile de evaluare a mai multor concursuri de vin, iar “Punctele Vinul.ro” (forme de certificare exprimate prin punctaje unde maximul calității este 100) au început să fie adoptate de mari retaileri și de crame din România.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302