Barmaniada 2011 la final

Barmaniada 2011 la final
person Horeca
access_time_filled

Barmaniada 2011 își va desemna marți 13 decembrie câștigătorii, după ce le va lansa o ultimă provocare: etapa de Working Flair & Exhibition. Adrenalina și spiritul de competiție vor fi cheia ultimei etape Barmaniada de anul acesta. Cel mai așteptat moment al serii va fi desemnarea câștigatorului titlului de BARMANUL ANULUI, cel care a întrunit cele mai multe puncte cumulate din toate cele 6 etape ale competiției: Speed Service, Bere, Barista, Mixologie, Somelier și Flair. Premiul acordat va fi de 1000 € și o croazieră de 2 persoane oferită de Croaziere.net.
Barmaniada-final
PROBE
Un maestru al flair-ului este apreciat pentru originalitatea de care dă dovadă în prepararea cocktailului, pentru coordonare, diversitate și nu în ultimul rând pentru fluența mișcărilor pe ritmul muzicii. Etapa de Working Flair & Exhibition pune accent pe interactivitate, entertainment și show.
În cadrul calificărilor, 30 dintre cei mai buni barmani de flair din țară vor avea la dispoziție câte 5 minute pentru a crea o băutură proprie și pentru a impresiona juriul cu un spectacol inedit. Finala îi va reuni pe primii 10 concurenți cu cel mai mare punctaj. În doar 6 minute, aceștia trebuie să prepare într-un mod spectaculos un cocktail creație proprie.

JURIU
Președintele juriului este TUG VAN DEN BERGH, unul dintre cofondatorii World Flair Association. Numele lui este strâns legat de conceptul de flair și se implică în aproape orice eveniment notabil ce are legătură cu flair-ul, fie ca organizator, fie arbitru sau MC. Ceilalți membri ai juriului sunt:
•  COSTIN GACHE, vicepreședintele Asociației Barmanilor Profesioniști din România (ABPR)
•  LIVIU CROITORU unul dintre cei mai buni barmani de flair din România care a reprezentat România la Campionatul Internațional de Flair de la Singapore
•  SERGIU BIRIS, Barmanul Anului 2010
•  MIHAI TARCEA, unul dintre pionierii bartendingului din România

Barmaniada3PREMII
Primii 3 concurenți care vor reuși să impresioneze atât juriul, cât și publicul cu prestațiile lor vor fi desemnați câștigătorii etapei. Premiul I este în valoare de 400 euro, premiul II de 250 euro, iar premiul III de 150 euro.
BARMANUL ANULUI. Etapa de Working Flair & Exhibition marchează sfârșitul BARMANIADA 2011 și alegerea celui mai bun Barman al Anului.
„Am creat această competiție cu scopul de a motiva și educa barmanii aflați la început de carieră. Este cea mai complexă competiție de bartending din țară și concurenții trebuie să știe să prepare, să servească, să inventeze cocktailuri sau să facă spectacol la cel mai înalt nivel. Această competiție este importantă pentru noi deoarece reușim să aducem un aport la creșterea valorii oamenilor din spatele barului. Ne dorim să creăm o punte de legătură între toți barmanii din țară indiferent că pasiunea lor este cafeaua, berea sau cocktailul. Dorim să creăm o comunitate care să împartă aceleasi pasiune pentru munca lor”, a declarat Mihai Panfil, Manager Barmania.

BARMANIADA 2011 s-a desfășurat sub îndemnul „Depășește-ți limitele!”, îndemn care i-a inspirat atât pe concurenți, cat și pe spectatorii care au asistat la fiecare etapă a competiției la momente speciale și recorduri. Cei care vor să îi incurajeze pe participanți sunt așteptați marți seara în Tonka Soul Cafe cu un moment de acrobație în aer prezentat de Artistic Events Production. Intrarea este liberă.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302