Barmaniada 2011, la start

Barmaniada 2011, la start
person Horeca
access_time_filled

Cea mai complexă competiție de bartending din România – Barmaniada va desemna și în 2011 cel mai bun Barman al anului, în urma a 6 etape care se vor desfășura de-a lungul anului, și în care participanții vor trebui să își demonstreze îndemânarea în fața unui juriu de talie internațională. Prima etapă se desfășoară pe 26 iulie în București, la Tonka Soul Cafe, și se numește simbolic „Speed Service”, pentru că va reuni cei mai rapizi barmani din toată țara. Evenimentul, ajuns la a treia ediție, este organizat anual de Barmania și Tonka Soul Cafe.

slideBAR

Prima etapă din cadrul competiției Barmaniada 2011 – Speed Service își propune așadar să îi identifice pe acei barmani pentru care viteza este principalul atu în cursa pentru primul loc. Șase cocktailuri și două sticle de bere trebuie servite în cel mai scurt timp, sub atenta evaluare a juriului specializat. Recordul de anul trecut,obținut de Sergiu Biriș, a fost de 1.21 secunde și s-a apropiat de performanțele individuale.
sbDin juriu vor face parte barmani și traineri de renume mondial, membri ai International Bartenders Association (IBA) ȘI World Flair Association (WFA). Președintele juriului pentru această primă etapă este londonezul Neil Garner, recunoscut la nivel mondial ca cel mai bun barman de flair.Â
Juriul va urmări corectitudinea rețetelor, tehnicile de lucru folosite și cel mai bun timp de realizare al acestora. La etapa de Speed Service s-au înscris peste 100 de candidați. Cei mai rapizi barmani din România vor fi recompensați cu următoarele premii: locul I – 400 euro, locul II – 250 euro și locul III – 150 euro.

Celelalte etape ale competiției sunt: etapa Bere (30 august), Barista (27 septembrie), Mixologie (25 octombrie), Sommelier (22 noiembrie) și ultima etapă, Working Flair&Exhibition (13 decembrie).
Concurentul cu cele mai multe puncte acumulate de-a lungul probelor de concurs va fi desemnat Barmanul Anului 2011, premiul acordat fiind de 1000 euro și o croazieră de 2 persoane.
În plus față de emoțiile, adrenalina și spectaculozitatea competiției BARMANIADA a pregătit o listă cu invitați speciali. Mari personalități internaționale și locale din domeniul bartendingului vor organiza seminarii inovative pentru barmani. Toate acestea vin din dorința de a aduce noi cunoștințe pentru barmani români prin prisma experienței acestor nume internaționale.
Surpriza serii de 26 iulie va fi un moment artistic unic: un sincron de speed service și speed dancing.
logobarBarmaniada este cea mai complexă competiție anuală de bartending din România. Obiectivul ei este să dezvolte nivelul de profesionalism din spatele barului și să creeze o comunitate de barmani care să interacționeze și să facă schimb de experiență, punând din ce în ce mai mult accent pe evoluție în meseria lor.Â
Deținătorii titlului de Barmanul Anului sunt: Marjan Kukuneshoski (Make) în 2009 și Sergiu Biriș în 2010.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302