Cel mai bun barman din Europa Centrală și de Est este o femeie

Cel mai bun barman din Europa Centrală și de Est este o femeie
person Horeca
access_time_filled

barmankarinaCâștigătorul semifinalei “Angostura Global Cocktail Challenge” 2017- 2018 pentru Europa Centrală și de Est, care a avut loc pe 19 iulie, la București, este Karina Popushyna (Ucraina), cu o experiență de peste 6 ani în industria de profil.

Pe locul 2 s-a clasat Vasil Peevski (Macedonia), instructor de barmani cu 4 ani de mix cocktailuri, iar pe locul 3 Mihai Fetcu (România), care activează de 9 ani în industrie și este, după cum singur se descrie, fost sportiv de performanță, actual barman cu acte în regulă. 

Fiecare participant a trebuit să pregătească, în 7 minute, 2 cocktailuri cu Rom Angostura și 2 cocktailuri cu Amaro Angostura. Juriul a decis câștigătorii în funcție de calitatea băuturii preparate, a modului în care s-a prezentat concurentul și a cunoștințelor pe care acesta le are în domeniu. 

Câștigătorul semifinalei de la București se va întrece, în septembrie, la Finala Europeană de la Atena. Ultima bătălie se va da în Trinidad și Tobago în februarie 2018. Cel mai bun concurent va fi Brand Ambassador Angostura timp de 2 ani și va intra în posesia unui premiu în valoare de 10.000 de dolari.

Juriul a fost compus din Daniyel Jones (Brand Ambassador Angostura – Trinidad Tobago, câștigător, în 2013, al Angostura Global Cocktail Challenge), Viorel Munteanu (co-fondator Flying Cocktails Agency, cu o experiență de 16 ani în bartending, care a pregătit, până în prezent, peste 500 de barmani) și Emil Rengle (unul dintre cei mai talentați coregrafi și directori artistici români ai momentului, care a lucrat și a studiat alături de coregrafi celebri din cadrul celor mai renumite școli de dans din SUA, Europa și Asia). Administrator juriu a fost Ciprian Prodea Tasel- preparator barman, General Manager Flying Cocktails Agency.

Despre Casa Angostura

Lider de piață în lume cu bitter-ul, ANGOSTURA® este unul dintre producătorii de rom cu tradiție din zona Caraibe. A câștigat medalii de aur la mai multe competiții internaționale din ultimul deceniu și a fost numit „cea mai premiată gamă de rom din lume” de Masters Rom. în portofoliul Casei, în afară de romul “Angostura® 1787”, există alte opt produse: Angostura® Reserva White Rum, Angostura® 5y old, Angostura® 7y old, Angostura® 1919 Dark Rum, Angostura® 1824 Dark Rum, Amaro di Angostura®, Angostura® Aromatic Bitter și Angostura® Bitter Orange. Produsele Angostura sunt importate în România de Heinrig Food&Beverages.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302