Lanțul de brutării Paul continuă să își dezvolte rețeaua în România

Lanțul de brutării Paul continuă să își dezvolte rețeaua în România
person Horeca
access_time_filled

paulvivoconstantaLanțul franțuzesc de brutării Paul continuă să își consolideze poziția pe piața locală prin inaugurarea celei de-a 18-a unități din România, în Constanța. Brutăria este amplasată în centrul comercial Vivo, de pe Bulevardul Aurel Vlaicu nr. 220, și dispune de o terasă generoasă. Investiția în noua locație se ridică la aproximativ 450.000 euro. Aceasta are o suprafață de 198 metri pătrați și o capacitate de 90 de locuri (interior și terasă).

Ne uităm constant la noi oportunități de dezvoltare a rețelei la nivel local și încercăm să aducem mai aproape de consumatori filosofia brandului Paul și conceptul „L’art de vivre à la française”, cu accent pe experiențe pline de stil și rafinament. Ne bucurăm să inaugurăm cea de-a doua locație în Constanța. Aceasta reprezintă o confirmare a faptului că Paul și-a găsit mulți fani printre constănțeni”, a declarat Monica Eftimie, Chief Marketing Officer, Paul România.

Toți cei care vor trece pragul brutăriei vor găsi aici o gamă diversificată de produse preparate după rețete tradiționale franțuzești. Din meniu fac parte produse de viennoiserie, opțiuni pentru micul dejun, prânz, gustări ușoare, deserturi precum macarons, eclere cu vanilie, ciocolată și cafea, Moelleux aux Chocolat, Tartelettes și alte delicii.

în plus, pasionații de cafea se pot bucura în această locație de noi produse din gama Gourmet Cafe, într-un spațiu special dedicat. Latte Glace, Macaron Frappe sau The Glace sunt doar o parte dintre preparatele răcoritoare care pot fi savurate în această vară în brutăria Paul Vivo.

Despre Paul

Cu o tradiție de peste 125 de ani Paul definește arta brutăriei franțuzești, fiind renumit pentru rafinamentul și calitatea produselor sale servite zilnic în cele peste 500 de brutării deschise în întreaga lume.

în România, lanțul de brutării Paul este prezent începând cu anul 2008 și deține până în momentul de față 18 brutării în 4 orașe. Acestea se găsesc în București (Dorobanți, la Universitate, în Afi Palace Cotroceni, Băneasa Shopping City, Piața Romană, Mall Promenada, Mega Mall, ParkLake), Ploiești (Ploiești Shopping City), Cluj (Polus Center și Iulius Center) și Constanța (City Park Mall și centrul comercial VIVO!). în București există și locații de tip chariot amplasate în București Mall, S-Park, Bucharest One, Băneasa Shopping City și Sun Plaza.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302