Începe Expo Milano 2015, cel mai mare eveniment pe tema alimentației și nutriției

Începe Expo Milano 2015, cel mai mare eveniment pe tema alimentației și nutriției
person Horeca
access_time_filled

1 mai 2015 este data la care va începe la Milano cel mai mare eveniment organizat vreodată pe tema alimentației și nutriției. Expo Milano 2015 va reuni sub egida „Hrănirea planetei, energie pentru viață” („Feeding the planet, Energy for life”) mai bine de 140 de țări participante și peste 20 de milioane de vizitatori din întreaga lume.

romanialaexpomilano

Èšinta expoziției este să exploreze arta culinară la nivel mondial, militând pentru dezvoltare sustenabilă, a subliniat astăzi, Comisarul General pentru România la Expo Milano 2015, Georgian Ghervasie, în cadrul unei conferințe de presă. Pe o perioadă de 6 luni se vor căuta soluții concrete pentru o nevoie vitală: capacitatea de a garanta o alimentație sănătoasă, sigură și suficientă pentru toată lumea, respectând în același timp Pământul și echilibrul planetei noastre.

România va fi prezentă la Expo Milano 2015, fapt ce va conferi vizibilitate țării prin evidențierea tradițiilor, creativității, inovației și autenticității sale. Lotul dedicat Pavilionului României are 887 metri pătrați și este poziționat în centrul complexului expozițional, avât ca pavilioane vecine pe cele ale Franței, Israelului, Mexicului, Spaniei și Vaticanului. „Ne aflăm într-o poziție privilegiată din punct de vedere al așezării pavilionului”, a punctat Georgian Ghervasie. Acesta a oferit asigurări că România este pregătită să facă față cu brio în ceea ce privește participarea la acest eveniment și că, în ciuda unor temeri, expoziția își va deschide porțile pe 1 mai. 

Pavilionul României va fi structurat, la parter, pe 5 arii tematice (biodiversitate, agricultură și energie verde, fructe și legume, cultură și tradiție, gastronomie) și va oferi vizitatorilor informații prin intermediul unor tehnologii multimedia. Etajul va reflecta elementul tradițional – aici va fi creat un restaurant, în scopul promovării bucătăriei românești, precum și o grădină vie care va fi menținută vie pe toată durata expoziției, acoperișul fiind din stuf.

Georgian Ghervasie a mulțumit companiei Bilancia pentru sprijinul oferit în ceea ce privește utilarea bucătăriei din cadrul Pavilionului României, și a declarat totodată că 3 bucătari de elită din România vor realiza meniuri românești din diferite zone istorice ale României, meniuri care vor fi asociate cu vinurile din respectivele zone.

pavilionromaniaexpomilan

Pe parcursul celor șase luni ale Expo Milano 2015, la pavilionul României vor fi organizate mai multe evenimente culturale și sociale, dar și misiuni economice.

Pentru a facilita accesul publicului român la eveniment, sub tema „Connecting the World”, Alitalia și Etihad Airways, companiile aeriene oficiale la Expo Milan 2015, au pregătit oferte speciale. Drept urmare, zborurile au fost suplimentate, iar prețurile biletelor vor fi speciale pe toată durata evenimentului. Pe lângă zboruri, pasagerii vor avea acces la servicii adiacente. Pentru cetățenii români, Alitalia oferă prețuri începând de la 99,99 euro pentru zborurile București – Milano, Milano – București, iar biletele de acces la Expo Milano 2015 costă 32 de euro.

„Mergeți la Milano și bucurați-vă de expoziție”, a îndemnat Ambasadorul Italiei la București, Diego Brasioli.

Mai multe informații despre Expo Milano 2015 puteți citi în următoarea ediție a revistei Horeca România.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302