S-a finalizat programul de pregătire al barmanilor marca Ursus

S-a finalizat programul de pregătire al barmanilor marca Ursus
person Horeca
access_time_filled

Barmanii joacă un rol important în promovarea unui consum moderat de alcool. În acest sens, Ursus Breweries a organizat prima serie de trainguri adresate barmanilor din România pe tema consumului responsabil de alcool în baruri și cluburi. Peste 150 de barmani din orașele Buzău, Cluj, Brașov, Timișoara și București au fost pregătiți să se comporte responsabil față de consumul de băuturi alcoolice, să comunice eficient cu clienții, dar și să-i ajute pe aceștia în situații de consum excesiv de alcool.
manbar„Includerea în cadrul campaniei Află-ți echilibrul! a unei componente de formare pentru barmani, în care aceștia să învețe cum să îi ajute pe clienți să nu facă excese, este esențială în promovarea unui comportament moderat în ceea ce privește consumul de alcool”, se arată în comunicatul de presă. Sesiunile de pregătire au fost realizate în parteneriat cu BARMANIA, Asociația Profesională a Barmanilor din România și cu sprijinul Fundației Tineri pentru Tineri.
Programul pilot al trainingului a avut loc la începutul acestui an în Brașov. În urma sesiunii, 75% dintre barmanii prezenți au considerat că recomandarea lor de a nu consuma alcool în exces va fi apreciată de clienți.
Training-urile au fost susținute de Bogdan Nicolae, expertul BARMANIA și Președintele Asociației Barmanilor Profesioniști din România. El le-a prezentat barmanilor efectele concrete ale alcoolului asupra organismului, i-a învățat cum pot servi alcool astfel încât excesele să fie evitate, și le-a prezentat exemple concrete de cum să te porți cu un client dificil. În cadrul cursului experții BARMANIA au prezentat ultimele tendințe în mixologie, și au arătat cum se prepară cele mai interesante cocktailuri pe bază de bere. 
beerAproape 32% dintre tinerii români cu vârsta între 18 și 30 de ani au consumat alcool ultima dată într-un bar, conform unui studiu realizat de Ursus Breweries în noiembrie 2010. De asemenea, studii realizate în țări precum Marea Britanie arată că barmanii joacă un rol important în a determina un consum moderat de alcool. Astfel, includerea în cadrul campaniei „Află-ți echilibrul!” a unei componente de formare pentru barmani în care aceștia să învețe cum să comunice cu clienții și cum să îi ajute pe aceștia să nu facă excese, este esențială în promovarea unui comportament moderat în ceea ce privește consumul de alcool.
„În urma sesiunilor de pregătire, barmanii au înțeles că rolul lor presupune mai mult decât servirea băuturilor, implicarea lor trece dincolo de acest aspect, ei pot influența comportamentul clienților. Din acest motiv, comportamentul responsabil al barmanului îl va apropia de client și îl va convinge să se întoarcă în localul său”, a declarat Bogdan Nicolae, Președintele Asociației Barmanilor Profesioniști din România.
„Aceste sesiuni de pregătire sunt esențiale pentru promovarea unui comportament responsabil privind consumul de alcool. Faptul că barmanii au fost interesați de modul în care își pot ajuta clienții să aleagă un comportament moderat ne face să credem în potentialul acestor sesiuni de training de a genera pe termen lung o schimbare a obiceiurilor de consum. Barmanii au un rol important în menținerea unui echilibru între a te distra cu prietenii și a evita o dimineață fără amintiri”, a declarat Diana Klusch, Director Corporate Affairs Ursus Breweries.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302