Sectorul vitivinicol din Republica Moldova continuă trendul ascendent

Sectorul vitivinicol din Republica Moldova continuă trendul ascendent
person Horeca
access_time_filled

Sectorul vitivinicol din Republica Moldova se află pe un trend ascendant, datorat creșterii recoltei de struguri, a suprafețelor de viță de vie pentru producerea vinurilor cu Indicație Geografică Protejată (IGP), a exporturilor, fapt confirmat și de creșterea numărului de medalii obținute la concursurile internaționale.  

în anul vitivinicol 2018 s-au produs 855.629 dal (decalitri) de vin cu Indicație Geografică Protejată, iar cel mai mare volum a fost înregistrat în Regiunea IGP Valul lui Traian. De asemenea, anul trecut am înregistrat una dintre cele mai bogate recolte de struguri din ultimii 10 ani, performanță care a plasat Moldova pe locul 19 în clasamentul producătorilor de vin din întreaga lume. Valoarea exporturilor vinurilor moldovenesti a atins cifra de 2.886 mlrd. lei, înregistrând o creștere cu 11% față de media anilor 2015-2017. Astfel, aceasta reprezintă 14% din valoarea creată de industria agroalimentară, 6% din valoarea exporturilor totale ale Republicii Moldova și 2% din PIB-ul țării. Ne propunem ca în 2019 să vorbim de o creștere pe toate planurile“, a declarat Gheorghe Arpentin, director al Oficiului Național al Viei și Vinului.

Printre cei mai importanți importatori de vinuri din Republica Moldova se numără România, China, Polonia, Cehia, Rusia, Kazakhstan, Ucraina, Canada, Belarus, SUA.

productievinrepublicamoldova

Republica Moldova la ProWein 2019

Pentru al cincilea an consecutiv, Republica Moldova a participat cu un stand comun, reprezentând brand-ul de țară Vinul Moldovei, la ProWein, cel mai important târg de vinuri din Europa, care a avut loc în perioada 17-19 martie, la Dusseldorf (Germania).

Vecinii noștri i-au impresionat pe specialiști cu vinurile și divinurile (distilat din vin) selectate din cele 3 zone cu Indicație Geografică Protejată (IGP): Ștefan Vodă, Codru și Valul lui Traian, provenind de la 39 de crame, și le-au prezentat segmentul de turism oenologic.

Participarea Moldovei la ProWein 2019 a fost asigurată și finanțată de Oficiul Național al Viei și Vinului, cu susținerea partenerului strategic de dezvoltare, Proiectul de Competitivitate din Moldova finanțat de USAID și Guvernul Suediei.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302