Vinul românesc, ambasador cultural la Varşovia

Vinul românesc, ambasador cultural la Varşovia
person Horeca
access_time_filled

Polonia4În data de 5 mai, la Teatrul Collegium Nobilium din Varșovia, expertul în comunicare-marketing Gheorghe Moisescu a prezentat în fața unei numeroase audiențe scrisorile de acreditare ale Vinului românesc în calitate de ambasador în Polonia al culturii noastre. Cel mai nou eveniment din seria celor semnate de Gheorghe Moisescu a fost organizat cu sprijinul Institutului Cultural Român și a fost susținut de către patru dintre cei mai valoroși producători români: Vinarte, Crama Rotenberg, Crama Basilescu și Crama Gârboiu.

Interfața gastro-oenologică a culturii românești

În fața unui public format din oameni de cultură, diplomați, oficiali, precum și jurnaliști de vin, autorul proiectului, Gheorghe Moisescu, a ținut o scurtă prelegere despre vinul românesc și despre tradiția culturală a acestuia.

Apoi, cei prezenți au avut prilejul să cunoască direct cele 23 de vinuri românești de elită create de către cei patru producători selectați. Aceștia au fost reprezentați la eveniment de către Sergio Faleschini (Vinarte), Dan Ionel (Rotenberg), Gabriel Lăcureanu și Florin Preda (Crama Basilescu) și Livia Gârboiu și Constantin Gârboiu (Crama Gârboiu). Vedetele zilei au fost prezentate în asociere cu mezelurile tradiționale românești de la firma Angst, reprezentată de Mihai Botan. Publicul polonez a fost cucerit nu doar de aromele și savoarea vinurilor, de potențialul lor asociativ, ci și de etichetele artistice pe care multe dintre vinurile noastre le au. La acest capitol al evenimentului, semnatarul acestor rânduri a avut prilejul să împărtășească celor prezenți experiența Federației Somelierilor din România, pe care a reprezentat-o.

A doua zi, la Ambasada României din Varșovia a avut loc o altă degustare, care de acestă dată a luat forma unei întâlniri de branșă, la care s-au stabilit contacte de afaceri cu firme de profil, dar și cu jurnaliști interesați.

Polonia2Ecouri: o Românie descătușată din stereotipuriÂ

Primele ecouri „post factum” ale evenimentului au confirmat așteptările organizatorilor. Unul dintre jurnaliștii de vin polonezi prezenți la eveniment scria în publicația StarWines că „evenimentul a demolat stereotipurile și generalizările”. Până acum, România era asociată în Polonia cu periferii înapoiate, cu o sărăcie boemă, cu Ceaușescu, cu automobilele Dacia, cu Gheorghe Hagi, sau cu Nadia Comăneci. Jurnalistul mărturisește că a venit la eveniment „gemând sub greutatea acestor stereotipuri”. La plecare, nota: „România a organizat un eveniment fantastic în Varșovia, în care a dominat încercarea onestă și creativă de a-și schimba imaginea”.

Polonia3Din punctul său de vedere, cea mai bună impresie au lăsat-o vinurile de la Vinarte: un Sauvignon Blanc și un Cabernet Sauvignon (ambele tinere) și apoi Soare 2005 și Merlot Prince 2008, urmate de Rieslingul botritizat Sirena Dunării, din 2002. De la ceilalți producători, au făcut aceeași bună impresie Merlotul Notorius de la  Rotenberg și Feteștile Negre de la Crama Basilescu și de la Crama Gârboiu. „A fost o experiență plăcută. Nu este vremea contemplării. Mai degrabă bea, nu aștepta…”, mai nota jurnalistul polonez.

Același efect demolator asupra perceperii României prin stereotipuri l-a avut și mixajul imaginilor surprinse de artistul Nicu Ilfoveanu vizionate pe fondul recitalului susținut de Grigore Leșe, secondat de ansamblul Iza.

Sursa: Federatia Somelierilor din Romania

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302